De ce gesticulează italienii atât de mult?

Italienii pot continua să gesticuleze chiar și atunci când interlocutorul nu le vede mâinile. Știința arată că aceste mișcări nu sunt simple gesturi teatrale, ci fac parte din felul în care creierul construiește și organizează gândurile.

Gesturile fac parte din comunicarea de zi cu zi în Italia. Ele însoțesc cuvintele, transmit emoții și pot completa mesajul.

Potrivit neurologului cognitiv Jubin Abutalebi, gesturile sunt strâns legate de modul în care funcționează creierul. Zona Broca, asociată cu limbajul, este implicată și în producerea unor gesturi cu semnificație.

Cortexul motor și cel premotor planifică mișcările, în timp ce alte zone ale creierului ajută la sincronizarea gesturilor cu vorbirea. De aceea, mâinile pot începe să se miște chiar înainte ca ideea să fie exprimată complet.

Gesturile au propriul lor limbaj

Unele gesturi reproduc vizual obiectul sau acțiunea despre care vorbim. Altele transformă ideile abstracte în mișcări sau transmit mesaje învățate cultural.

Arătatul cu degetul apare foarte devreme la copii, în jurul vârstei de 9-12 luni. Gestul îi ajută să atragă atenția celorlalți asupra unui obiect sau a unei persoane.

Cât de mult gesticulează cineva depinde și de personalitate, stilul de gândire și situație. În timpul unei sarcini dificile, gesturile pot ajuta la organizarea gândurilor și la reducerea încărcării memoriei.

Stresul poate schimba, la rândul său, gesticularea. Unele persoane devin mai expresive, în timp ce altele își reduc mișcările.

De ce italienii gesticulează atât de mult

Italienii sunt cunoscuți pentru folosirea frecventă a gesturilor, alături de alte populații mediteraneene. Fenomenul are însă și o explicație culturală.

Italia a fost mult timp fragmentată în regiuni și dialecte. Gesturile puteau funcționa ca un limbaj vizual comun între oameni care vorbeau diferit.

Copiii au preluat aceste mișcări observându-i pe adulți și imitându-i. În timp, multe gesturi au căpătat semnificații recognoscibile.

Gesturile se schimbă chiar și atunci când aceeași persoană schimbă limba. Persoanele bilingve își pot adapta mișcările în funcție de normele culturale ale limbii vorbite.