Alexandra, originară din Civitavecchia, a ajuns în Australia în 2012. La început a avut o viză „working holiday”, iar ulterior și-a găsit un sponsor. Planul unei experiențe temporare s-a transformat într-o viață nouă.
„Mutarea aici nu era absolut deloc în planul meu. Voiam doar să acumulez experiență. Apoi m-am simțit confortabil, m-am acomodat într-un mediu grozav, mai meritocratic și cu mai multe oportunități”, a povestit ea pentru Fanpage.it.
Adaptarea nu a fost însă ușoară. Nu stăpânea bine limba engleză și spune că, în primele luni, s-a simțit singură și demoralizată. A continuat însă să muncească și, în timp, și-a construit o carieră.
Femeia consideră că Australia i-a oferit mai multe oportunități profesionale decât ar fi avut în Italia. A schimbat mai multe locuri de muncă și apreciază faptul că piața muncii este mai flexibilă.
„Australia mi-a oferit atât de mult. Nu știu dacă aș fi realizat aceleași lucruri în Italia. Poate că da, dar cu mai mult efort”, spune Alexandra.
După mai bine de un deceniu în Australia, problema nu mai este însă cariera. Alexandra spune că a ajuns într-un punct în care banii și succesul profesional nu mai pot compensa lipsa familiei.
Părinții și cei dragi au rămas în Italia, iar anii petrecuți departe au însemnat numeroase momente pierdute.
„Nu m-ar deranja să rămân aici pentru că am o carieră și salariile sunt mari, dar îmi lipsește dragostea”, mărturisește ea pentru sursa citată.
Pandemia a accentuat sentimentul de singurătate, iar acum Alexandra spune că nu mai vrea să își organizeze viața doar în funcție de avantajele financiare.
„Nu va fi ușor, dar nu mă mai pot concentra doar pe partea financiară a lucrurilor. Nimeni nu-ți va da înapoi familia, cei dragi și anii pe care i-ai pierdut”, afirmă ea.
Alexandra intenționează să revină în Italia anul viitor. Nu știe încă dacă va rămâne definitiv și nici dacă își va căuta imediat un loc de muncă.