De ce renunță un cartier din Italia la luminițele de Crăciun. O comerciantă trage un semnal de alarmă: O situație indecentă

Publicat: 27 10. 2026, 17:05

Sabrina Montesi, proprietara unui magazin de paste proaspete care funcționează din 1988, a publicat un mesaj pe Facebook în care își exprimă nemulțumirea față de schimbările din cartier și cere intervenția Primăriei.

„Din 1988 îmi desfășor activitatea în zona San Giuseppe și nu a lipsit niciun an iluminatul de Crăciun. Anul acesta, pentru prima dată, va trebui să ne ocupăm singuri de înfrumusețarea străzilor noastre, pentru că am mai rămas doar 4-5 magazine italiene. Restul sunt numai localuri de kebab”, a scris Sabrina Montesi, proprietara magazinului de paste proaspete Primo Piatto, situat pe Via dei Merciai.

O tradiție de Crăciun, în pericol

Comercianta spune că, după aproape patru decenii în care iluminatul festiv nu a lipsit din cartierul San Giuseppe, anul acesta situația s-a schimbat. Potrivit acesteia, numărul redus al magazinelor italiene face dificilă organizarea decorațiunilor de Crăciun în același mod ca în anii precedenți.

În mesajul său, Montesi își exprimă nemulțumirea și față de modul în care administrația locală gestionează situația din zonă.

„O situație indecentă, având în vedere că Primăria îi ajută pe toți acești cetățeni din afara Uniunii Europene și că îi plasează pe toți aici. Aș spune că măcar iluminatul de pe strada Garibaldi ar fi putut să-l pună ei!”, a mai scris proprietara magazinului Primo Piatto.

Prin mesajul publicat pe Facebook, aceasta reclamă dispariția treptată a magazinelor tradiționale din cartier și cere autorităților locale să se implice pentru ca străzile să fie decorate de sărbători.