Drumul spectaculos care leagă Italia de Franța, la peste 2.700 de metri altitudine. Traseul alpin, o provocare pentru cicliști
Situată în Alpii Cottieni, la sud-vest de masivul Monviso, trecătoarea Colle dell’Agnello face legătura între localitatea Pontechianale, din regiunea italiană Piemont, și Molines-en-Queyras, din departamentul francez Hautes-Alpes.
Drumul ajunge la aproximativ 2.744 de metri altitudine și este considerat una dintre cele mai înalte trecători rutiere din Europa. În Italia, este depășit ca altitudine de Pasul Stelvio, potrivit informațiilor prezentate de publicația italiană Turisti per Caso.
Traseul oferă priveliști impresionante asupra munților din jur, însă condițiile meteorologice îl pot transforma într-o provocare. În perioadele cu ninsori abundente, circulația este întreruptă temporar, pentru a preveni accidentle. În octombrie 2026, trecătoarea a fost închisă pentru scurt timp din cauza zăpezii.
Un drum dificil, cunoscut de cicliștii profesioniști
Colle dell’Agnello este renumit nu doar pentru frumusețea peisajelor, ci și pentru dificultatea traseului, potrivit presei italiene. Pantele accentuate, în special pe ultimii kilometri, reprezintă o provocare pentru cei care parcurg drumul pe bicicletă.
În anumite sectoare, înclinația ajunge la 16%, ceea ce face ca ascensiunea să fie solicitantă chiar și pentru sportivii antrenați.
Trecătoarea a intrat în atenția iubitorilor de ciclism prin includerea sa în traseele unor competiții importante, precum Giro d’Italia și Turul Franței. Cursa la altitudine mare oferă un test de rezistență pentru concurenți și atrage spectatori de-a lungul drumului.
Un drum cu o istorie de câteva secole
Istoria trecătorii este mai veche decât drumul modern. Primele căi de acces din zonă datează din secolul al XVII-lea, când traseul era folosit de păstori și comercianți pentru a ajunge la piețele locale.
De-a lungul timpului, trecătoarea a avut și o importanță strategică, facilitând legăturile dintre comunitățile montane de pe cele două versante ale Alpilor. În anumite perioade, ruta a fost utilizată și în scopuri militare.
Astăzi, Colle dell’Agnello este o destinație apreciată de cei care vor să descopere Alpii dincolo de stațiunile turistice aglomerate. Drumul are aproximativ 25 de kilometri și oferă acces la trasee de drumeție și la zone montane din care pot fi admirate vârfuri precum Pan di Zucchero și Roc della Niera.