Giovanni Leone, singurul președinte italian care a demisionat sub presiunea unui scandal politic. Acuzațiile nu au fost dovedite

Demisia președintelui Giovanni Leone a fost rezultatul unei combinații explozive: o anchetă internațională de corupție, o campanie de presă agresivă, atacuri îndreptate împotriva familiei sale și retragerea sprijinului politic într-unul dintre cele mai dramatice momente ale Republicii Italiene. Cu numai o lună înainte, Aldo Moro fusese ucis de Brigăzile Roșii.

Un jurist chemat să conducă Italia într-o perioadă de criză

Giovanni Leone s-a născut la Napoli, la 3 noiembrie 1908, și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți juriști italieni ai secolului al XX-lea. Profesor universitar și avocat specializat în drept penal, el a fost ales în Adunarea Constituantă în 1946 și a contribuit la redactarea Constituției Republicii Italiene, în special a normelor referitoare la magistratură și la Curtea Constituțională.

A fost președinte al Camerei Deputaților între 1955 și 1963 și a condus de două ori guvernul italian, în 1963 și în 1968. Ambele cabinete au fost guverne de tranziție, formate pentru a permite depășirea unor blocaje politice.

La 24 decembrie 1971, Leone a fost ales președinte al Republicii după 23 de tururi de scrutin, cea mai lungă alegere prezidențială din istoria Italiei. Alegerea sa a fost posibilă și cu voturile Mișcării Sociale Italiene, partidul neofascist, fapt care a provocat controverse încă de la începutul mandatului.

Mandatul prezidențial al lui Giovanni Leone a început oficial la 29 decembrie 1971. Italia intra într-o perioadă marcată de atentate, violență politică, instabilitate guvernamentală și confruntări sociale, cunoscută sub numele de „anii de plumb”.

Scandalul Lockheed a pornit din Statele Unite

În 1976, o anchetă desfășurată în Statele Unite a dezvăluit că producătorul american de avioane Lockheed plătise comisioane ilegale și sume de bani unor intermediari, funcționari și politicieni din mai multe țări, pentru a facilita vânzarea avioanelor sale.

Scandalul a avut consecințe politice în Japonia, Germania de Vest, Țările de Jos și Italia. În cazul italian, ancheta privea achiziționarea de către stat a unor avioane militare de transport C-130 Hercules. Suspiciunile s-au îndreptat către foști miniștri ai Apărării, militari de rang înalt, oameni de afaceri și intermediari.

Documentele foloseau nume codificate pentru persoanele cărora le-ar fi fost destinate plățile. Identitatea personajelor ascunse în spatele acestor nume a alimentat speculații, iar presa italiană a încercat să descopere cine ocupase pozițiile politice decisive în perioada negocierilor.

Procesul Lockheed avea să se desfășoare în fața Curții Constituționale, într-o componență specială, deoarece printre acuzați se aflau foști miniștri. Giovanni Leone nu s-a aflat printre inculpații judecați. În 1979, fostul ministru al Apărării Mario Tanassi a fost condamnat, în timp ce Luigi Gui a fost achitat.

Cum a ajuns numele președintelui în centrul afacerii

Leone fusese prim-ministru în 1968, în perioada în care se desfășuraseră unele dintre discuțiile referitoare la achiziția avioanelor. Această suprapunere cronologică, relațiile unor membri ai familiei sale și apropierea acestora de persoane cercetate au fost folosite pentru a-i asocia numele cu scandalul.

Președintele a fost prezentat în unele articole drept unul dintre posibilii beneficiari politici ai sistemului de corupție. Au apărut acuzații de nepotism, suspiciuni privind afacerile fiilor săi și relatări despre proprietățile și relațiile familiei.

Potrivit biografiei publicate de Arhiva istorică a Quirinalului, acuzațiile formulate împotriva lui Giovanni Leone nu au fost niciodată demonstrate. Leone a solicitat chiar Comisiei parlamentare de anchetă să verifice dacă avea vreo responsabilitate în afacerea Lockheed.

Cu toate acestea, într-un climat politic dominat de suspiciune, delimitarea dintre acuzație, informație și dovadă a devenit tot mai greu de păstrat în spațiul public.

Cartea care a transformat cazul într-o campanie publică

Un rol important în deteriorarea imaginii președintelui l-a avut jurnalista Camilla Cederna, colaboratoare a săptămânalului L’Espresso. În 1978, aceasta a publicat volumul Giovanni Leone. La carriera di un presidente, în care a reunit acuzații și relatări compromițătoare despre șeful statului și familia lui.

Cartea a avut un impact puternic. Criticile nu se mai refereau doar la posibila implicare în afacerea Lockheed, ci la întregul stil de viață al familiei prezidențiale. Leone era descris ca simbolul unui sistem politic bazat pe privilegii, relații personale și lipsă de transparență.

Partidul Radical, condus de Marco Pannella, și alte forțe politice au amplificat solicitările ca președintele să răspundă public acuzațiilor. Leone a ales mult timp să păstreze tăcerea, considerând că funcția prezidențială nu putea fi apărată printr-o confruntare zilnică cu presa.

Această strategie, menită să protejeze demnitatea instituției, a fost interpretată de adversari ca o incapacitate de a răspunde acuzațiilor. Tăcerea nu a oprit campania, ci a lăsat suspiciunile să se acumuleze.

Italia se afla încă sub șocul asasinării lui Aldo Moro

Scandalul s-a agravat într-un moment de criză națională. La 16 martie 1978, fostul prim-ministru și lider creștin-democrat Aldo Moro fusese răpit de Brigăzile Roșii. După 55 de zile de captivitate, trupul său a fost găsit la Roma, la 9 mai.

Giovanni Leone susținuse că trebuie explorate soluțiile care ar fi putut duce la eliberarea lui Moro și analizase inclusiv posibilitatea acordării unei grațieri care să faciliteze un gest umanitar. Cea mai mare parte a clasei politice adoptase însă „linia fermității”, respingând negocierea cu teroriștii.

Asasinarea lui Moro a destabilizat și mai mult instituțiile. În acest context, președintele devenise izolat, iar partidele încercau să împiedice apariția unei noi crize la vârful statului.

Partidul Comunist i-a cerut demisia, iar partidul său nu l-a mai apărat

La 15 iunie 1978, conducerea Partidului Comunist Italian a solicitat oficial demisia șefului statului. Documentele din jurnalul istoric al Președinției Republicii consemnează că solicitarea PCI a fost urmată de întâlnirile lui Leone cu premierul Giulio Andreotti și cu liderul creștin-democrat Benigno Zaccagnini.

Pentru Leone, decisivă nu a fost numai poziția comuniștilor, ci absența unei apărări ferme din partea Democrației Creștine, partidul în care își desfășurase întreaga carieră politică. Fără sprijinul formațiunii sale, continuarea mandatului devenise aproape imposibilă.

Mandatul urma să se încheie la sfârșitul lunii decembrie 1978. Leone a ales să plece înainte de intrarea în „semestrul alb”, ultimele șase luni ale mandatului prezidențial, perioadă în care șeful statului nu mai poate dizolva Parlamentul.

Mesajul televizat al unui președinte care se declara nevinovat

În seara zilei de 15 iunie 1978, Giovanni Leone a anunțat la televiziune că demisionează. În mesajul său, a susținut că servise țara cu „corectitudine constituțională și demnitate morală” și le-a transmis italienilor că avuseseră la conducerea statului „un om cinstit”.

Actul de demisie a fost transmis, în aceeași seară, președintelui Senatului, președintelui Camerei Deputaților și premierului. La ora 22:10, Leone a părăsit Palatul Quirinal împreună cu familia.

Demisia a evitat prelungirea confruntării politice, dar a produs un precedent fără echivalent în istoria Republicii. Antonio Segni renunțase și el anticipat la președinție, în 1964, însă din motive grave de sănătate. Leone rămâne singurul președinte italian care a demisionat sub presiunea directă a unui scandal politic.

Ce s-a demonstrat juridic și ce a rămas acuzație

Afacerea Lockheed a fost un scandal real de corupție, iar procesul a dus la condamnări. Acest fapt nu dovedește însă implicarea tuturor persoanelor ale căror nume au circulat în presă.

Giovanni Leone nu a fost inculpat și nu a fost condamnat în procesul Lockheed. Numele său nu apare printre persoanele împotriva cărora Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea penală. Investigațiile nu au demonstrat că președintele ar fi primit bani de la compania americană sau că ar fi intervenit pentru cumpărarea avioanelor.

De aceea, formularea potrivită nu este că Leone „a demisionat pentru că a fost implicat în scandal”, ci că a demisionat după ce a fost supus unei presiuni politice și mediatice generate de asocierea numelui său cu scandalul.

Reabilitarea a venit după două decenii

În timp, perspectiva asupra fostului președinte s-a schimbat. Unele dintre acuzațiile publicate împotriva familiei sale au dus la procese pentru defăimare, iar Camilla Cederna a fost condamnată în urma acțiunilor judiciare inițiate de membrii familiei Leone.

În 1998, la împlinirea vârstei de 90 de ani, Marco Pannella și Emma Bonino i-au adresat lui Giovanni Leone o scrisoare prin care și-au cerut scuze pentru campania dusă împotriva lui cu două decenii înainte. Cei doi lideri radicali au recunoscut că fostul președinte fusese transformat într-un „țap ispășitor”.

Leone a murit la Roma la 9 noiembrie 2001. Reevaluarea sa publică a continuat după moarte. În 2021, președintele Sergio Mattarella a declarat, într-un discurs oficial la Quirinal, că numele lui Giovanni Leone fusese introdus în afacerea Lockheed deși era cunoscut faptul că acesta era străin de caz. Mattarella a descris campania împotriva lui drept una „scandalistică” și incompatibilă cu responsabilitatea care ar trebui să caracterizeze presa.

Discursul lui Sergio Mattarella din 2021 a reprezentat una dintre cele mai puternice forme de reabilitare instituțională a fostului președinte.

Un caz despre puterea acuzațiilor înaintea verdictului

Cazul Leone nu anulează importanța investigațiilor jurnalistice și nici gravitatea afacerii Lockheed. El arată însă ce se poate întâmpla atunci când simpla asociere a unui nume cu un scandal ajunge să fie tratată drept dovadă.

În 1978, presiunea publică și politică a produs consecința înaintea verdictului: președintele a demisionat, deși acuzațiile formulate împotriva lui nu fuseseră demonstrate. Reabilitarea a venit mult mai târziu, după ce funcția fusese pierdută, mandatul întrerupt și reputația grav afectată.

Știați că? Giovanni Leone a fost ales președinte la 24 decembrie 1971, după 23 de tururi de scrutin, un record în istoria alegerilor prezidențiale italiene. A demisionat la 15 iunie 1978, cu peste șase luni înainte de încheierea mandatului, declarând într-un mesaj televizat că italienii avuseseră drept președinte „un om cinstit”.

Poate te interesează și: De la crime și conspirații la fascism și scandaluri politice. 10 dintre cele mai controversate personalități din istoria Italiei