Locul din Italia care va deveni cea mai mare grădină comunitară din Europa. Ce se va amenaja pe 33 de hectare

Publicat: 26 09. 2026, 09:11

Proiectul vizează zona cunoscută sub numele de „Fosso delle Campanelle”, parte a Parcului Agricol Casal del Marmo. Autoritățile din Roma au lansa o procedură pentru identificarea organizațiilor și instituțiilor care vor participa la gestionarea comună a spațiului, relatează Roma Today.

În cadrul proiectului vor fi amenajate 40 de grădini urbane, fiecare cu o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Zona va include, însă, mult mai mult decât terenuri destinate cultivării.

Cele aproximativ 33 de hectare de teren au fost recuperate după ce zona ajunsese într-o stare severă de degradare, inclusiv din cauza acumulării de deșeuri.

Proiectul include un traseu natural de aproximativ doi kilometri, zone pentru fitness dotate cu stații de exerciții, spații de joacă pentru copii și zone de picnic.

Grădinile vor beneficia de sisteme de irigații alimentate de fântâni și cisterne subterane. Patru dintre loturi au fost adaptate astfel încât să poată fi cultivate și de persoane cu dizabilități. Traseul natural va fi iluminat cu ajutorul unor panouri fotovoltaice.

Autoritățile vor să transforme astfel terenul într-un spațiu în care activitățile agricole să fie combinate cu cele sociale, educaționale, culturale și de protejare a mediului.

Cine poate participa

Asociațiile, cooperativele, instituțiile de cercetare, organismele publice și cetățenii interesați pot depune propuneri până la 23 noiembrie.

Proiectele vor fi analizate în funcție de mai multe criterii, printre care implicarea rețelelor de asociații, economisirea și conservarea apei, promovarea agriculturii naturale și desfășurarea unor activități de educație nutrițională.

Propunerile trebuie să prevadă atât întreținerea spațiilor, cât și organizarea unor activități cu rol social, cultural, educațional și de mediu, cu accent pe conservarea biodiversității.

„Roma continuă să lucreze pentru dezvoltarea grădinilor urbane comunitare. Prin apelul de propuneri pentru Valle Fontana, care a fost preluat după implementarea orașului metropolitan, facem încă un pas către înființarea celui mai mare parc horticol din Europa”, a declarat Giammarco Palmieri, președintele Comisiei Capitoline pentru Mediu.