Vocea sa a devenit inseparabilă de aria Nessun dorma, iar imaginea tenorului cu batista albă în mână a depășit granițele muzicii clasice. În spatele celebrității s-au aflat însă ani de studiu, nesiguranță și sacrificii, într-o perioadă în care nimic nu garanta că tânărul din Modena va putea trăi din muzică.
Luciano Pavarotti s-a născut la 12 octombrie 1935, într-un cartier popular de la periferia orașului Modena. Tatăl său, Fernando Pavarotti, era brutar și tenor amator, iar mama, Adele Venturi, lucra într-o fabrică de tutun.
Fernando avea o voce frumoasă, dar nu încercase să-și construiască o carieră profesionistă. El cunoștea dificultățile acestei lumi și nu s-a arătat inițial entuziasmat de dorința fiului său de a deveni cântăreț. Tot de la tatăl său a primit însă Luciano primele modele muzicale. În casă se aflau înregistrări cu Enrico Caruso, Beniamino Gigli, Tito Schipa și Giovanni Martinelli.
În copilărie, viitorul tenor era pasionat și de fotbal. A cântat de la aproximativ nouă ani în Corala Gioachino Rossini din Modena, alături de tatăl său. În 1955, corul a câștigat premiul întâi la Festivalul Internațional Eisteddfod de la Llangollen, în Țara Galilor. Pavarotti avea să considere această victorie una dintre primele confirmări că muzica putea deveni mai mult decât o pasiune.
Luciano Pavarotti a absolvit o școală pedagogică și a devenit învățător. A predat pentru o perioadă la o școală primară, dar a înțeles că adevărata sa chemare era alta. În anii în care studia canto, a lucrat și ca agent de asigurări pentru a se putea întreține.
În 1954, la vârsta de 19 ani, a început să studieze serios cu tenorul și profesorul Arrigo Pola. Acesta i-a oferit lecții gratuite. După plecarea lui Pola în Japonia, Pavarotti și-a continuat pregătirea cu Ettore Campogalliani, la Mantova.
Drumul nu a fost rapid. Pavarotti a studiat ani întregi înainte de a obține primul rol important. A mărturisit ulterior că tehnica și disciplina învățate în această perioadă au reprezentat fundația întregii sale cariere.
Momentul decisiv a venit în 1961, după ce Pavarotti a câștigat Concursul Internațional Achille Peri. Premiul i-a oferit posibilitatea de a debuta, la 29 aprilie, în rolul Rodolfo din opera La Bohème de Giacomo Puccini, la Teatro Municipale Valli din Reggio Emilia.
Rolul lui Rodolfo avea să-l însoțească în primii ani ai carierei. În 1963, Pavarotti a debutat la Opera de Stat din Viena, iar apoi a fost chemat la Royal Opera House din Londra pentru a-l înlocui pe tenorul Giuseppe Di Stefano, care se îmbolnăvise.
În 1965 a debutat în Statele Unite, alături de soprana Joan Sutherland. Pavarotti a recunoscut că turneele și colaborarea cu marea cântăreață australiană l-au ajutat să-și perfecționeze respirația și controlul diafragmei.
Publicul american l-a adoptat definitiv după aparițiile de la Metropolitan Opera din New York. A cântat acolo de aproximativ 378 de ori, în 20 de roluri. În 1972, interpretarea ariei Pour mon âme din La Fille du Régiment, cu cele nouă note de Do acut, i-a adus supranumele de „regele Do-urilor acute”.
Pavarotti a înțeles că opera nu trebuia să rămână rezervată publicului care își permitea un bilet într-un teatru celebru. Vocea lui puternică, dicția limpede și personalitatea expansivă l-au ajutat să ajungă inclusiv la oameni care nu ascultaseră până atunci muzică lirică.
Momentul care a schimbat definitiv dimensiunea carierei sale a venit în vara anului 1990. În ajunul finalei Campionatului Mondial de Fotbal din Italia, Pavarotti a cântat la Termele lui Caracalla din Roma împreună cu Plácido Domingo și José Carreras.
Concertul Celor Trei Tenori a transformat trei vedete ale operei în figuri ale culturii populare. Înregistrarea spectacolului a devenit cel mai bine vândut album de muzică clasică din istorie, cu peste 10 milioane de exemplare comercializate. Formula a fost reluată la următoarele ediții ale Campionatului Mondial, la Los Angeles, Paris și Yokohama.
Nessun dorma, aria din opera Turandot de Puccini, a devenit semnătura muzicală a lui Pavarotti. Folosită de BBC în timpul Campionatului Mondial din 1990, interpretarea a ajuns la un public care nu ar fi intrat, probabil, niciodată într-o sală de operă.
Tenorul a continuat să cânte în afara teatrelor tradiționale. În 1991, concertul său din Hyde Park, desfășurat în ploaie, a rămas unul dintre evenimentele emblematice organizate în celebrul parc londonez. În public s-au aflat membri ai familiei regale britanice, dar și zeci de mii de spectatori care au urmărit spectacolul în aer liber.
Au urmat concerte în Central Park din New York, pe stadioane și în arene uriașe. Pentru criticii puriști, asemenea apariții riscau să transforme opera într-un produs comercial. Pentru Pavarotti, ele reprezentau o modalitate de a deschide o lume considerată elitistă și de a o face accesibilă unui public nou.
Succesul său nu s-a bazat numai pe expunerea mediatică. În februarie 1988, după interpretarea rolului Nemorino din L’elisir d’amore la Deutsche Oper din Berlin, Pavarotti a fost chemat la rampă de 165 de ori. Aplauzele au durat o oră și șapte minute, performanță consemnată de Guinness World Records.
Începând din anii 1990, concertele Pavarotti & Friends au adus la Modena artiști din universuri muzicale foarte diferite. Alături de tenor au cântat vedete rock și pop precum Bono, Sting, Elton John, Zucchero, Céline Dion, Bryan Adams sau Mariah Carey.
Întâlnirea dintre operă și muzica pop a fost uneori criticată, dar Pavarotti a urmărit un scop mai larg. Concertele au strâns bani pentru proiecte umanitare destinate refugiaților și copiilor afectați de conflictele din Bosnia, Kosovo, Afganistan, Angola și Irak.
Potrivit Agenției ONU pentru Refugiați, evenimentele organizate de tenor au strâns peste șapte milioane de dolari. În 2001, Pavarotti a primit Premiul Nansen pentru Refugiați, ca recunoaștere a implicării sale umanitare.
Pavarotti nu a uitat că primul său profesor îi oferise lecții fără să-i ceară bani. După ce a devenit celebru, a lucrat cu tineri cântăreți și le-a oferit, la rândul său, îndrumare gratuită.
În anii 1980 a înființat Concursul Internațional de Voce Pavarotti, organizat la Philadelphia. Câștigătorii nu primeau doar o diplomă, ci posibilitatea de a interpreta o operă alături de marele tenor. În acest fel, fostul învățător revenea simbolic la prima sa profesie, de data aceasta formând viitoare voci ale operei.
Luciano Pavarotti a murit la Modena, la 6 septembrie 2007. Moștenirea sa nu se rezumă la înregistrări, premii sau spectacole. El a modificat felul în care opera putea fi prezentată și consumată în epoca televiziunii și a marilor evenimente internaționale.
Puritanii i-au reproșat uneori apropierea de muzica pop, spectacolele grandioase și expunerea mediatică. Totuși, puțini artiști lirici au reușit să facă o arie de operă recognoscibilă după numai câteva note și să transforme un tenor într-o personalitate cunoscută pe toate continentele.
Fiul brutarului din Modena nu a renunțat la operă pentru a cuceri stadioanele. A dus opera cu el și a prezentat-o unui public pe care marile teatre nu reușiseră să-l atingă.
Știați că? Albumul înregistrat de Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras la concertul Celor Trei Tenori din Roma, în 1990, a fost vândut în aproximativ 10,5 milioane de exemplare și este recunoscut de Guinness World Records drept cel mai bine vândut album de muzică clasică.
Poate te interesează și: Giovanni Leone, singurul președinte italian care a demisionat sub presiunea unui scandal politic. Acuzațiile nu au fost dovedite