Ovidiu Burdușa, de la recepționer de noapte la secretar de stat: „Italia din 2026 nu mai este Italia din 2006”

Ovidiu Burdușa a cunoscut Italia mai întâi din postura tânărului plecat la muncă după terminarea liceului. A revenit în România pentru a-și continua studiile, apoi s-a întors la Roma, unde a parcurs toate etapele unei cariere în industria ospitalității: recepționer de noapte, recepționer de zi, manager și, din 2011, antreprenor.

Experiența acumulată în Italia l-a condus ulterior spre implicarea în comunitatea românească și în politică. Într-un interviu acordat Mediafax Italia, Ovidiu Burdușa vorbește despre începuturile sale, momentul în care și-a riscat economiile, reprezentarea diasporei, costul vieții și regulile pe care ar trebui să le respecte românii care vor să muncească în Italia.

„Românul încă pleacă având nevoie de o informație corectă, nu de o promisiune”

Ați plecat în Italia imediat după liceu și ați povestit că, la început, ați locuit în condiții foarte grele. Când priviți astăzi comunitatea românească din Italia, ce probleme recunoașteți din propria experiență și ce vi se pare că nu s-a schimbat în aproape trei decenii?

Povestea mea seamănă cu poveștile multor conaționali care au decis, în anii ’90 sau mai târziu, să părăsească țara. Pentru mine a contat foarte mult dorința de a dobândi o experiență occidentală, pe care atunci o vedeam mai ales în filme. Pentru alții, partea financiară a avut o importanță mai mare.

Deși îi promisesem tatălui meu că voi rămâne la Roma numai un an, am stat aproape trei. M-am întors apoi în România și mi-am continuat studiile.

A fost un drum greu, dar l-aș parcurge din nou. Când privesc astăzi comunitatea, recunosc aceleași emoții de la început: dorul, nesiguranța și nevoia de ajutor. Românul încă pleacă având nevoie ca cineva să-l întâmpine cu o informație corectă, nu cu o promisiune.

Economiile familiei, investite într-o afacere lângă Piazza di Spagna

Ați pornit ca recepționer de noapte și ați ajuns proprietarul unor structuri de cazare în centrul Romei. Care a fost momentul în care ați riscat cel mai mult și cât adevăr există în poveștile despre succesul obținut în străinătate numai prin muncă?

După absolvire, în 2005, aveam două variante: să rămân în București pentru a încerca o carieră sau să revin la Roma pentru a strânge capitalul necesar unei afaceri. Cunoșteam deja limba și orașul, dar parcursul profesional nu a fost ușor și nu am sărit nicio etapă.

Am lucrat ca recepționer de noapte, apoi ca recepționer de zi, iar între 2008 și 2011 am condus un hotel de trei stele, cu 35 de camere, în zona Piazza della Repubblica.

Momentul în care am riscat cel mai mult a venit în toamna anului 2011. Tocmai se născuse fiica noastră, iar eu și soția mea, Andreea, am investit aproape tot ce acumulasem într-o structură de cazare aflată lângă Piazza di Spagna. Am intrat în afacere împreună cu un coleg italian.

Am reușit, dar succesul nu a însemnat sfârșitul sacrificiilor. Am continuat să muncim foarte mult. Poveștile despre reușita obținută prin muncă au un sâmbure important de adevăr, dar munca trebuie însoțită de pregătire, disciplină, curaj și asumarea unor riscuri calculate.

Ce nu a reușit în mandatul de secretar de stat

Ați fost secretar de stat pentru românii de pretutindeni. Care este măsura pe care ați fi vrut să o luați și nu ați reușit? Ce responsabilitate personală vă asumați pentru ceea ce instituția nu a făcut în mandatul dumneavoastră?

Am intrat în Partidul Național Liberal în 2015, iar în 2016 am fost ales consilier județean în Vrancea. Activitatea din administrația județeană a atras atenția premierului Ludovic Orban, care m-a numit, la 18 decembrie 2019, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Mandatul a coincis cu reorganizarea instituției, cu lipsa personalului și cu pandemia. Am făcut parte dintr-un guvern care a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. Am avut însă alături o echipă fără de care nu aș fi putut obține rezultatele acelui mandat.

Cred că aș fi putut realiza mai mult dacă instituția ar fi avut resurse financiare și umane mai mari și dacă activitatea nu ar fi fost afectată de pandemia de coronavirus. Acțiunile desfășurate în perioada respectivă au fost făcute publice și pot fi evaluate.

„S-a vorbit despre diaspora, dar prea puțin cu diaspora”

Unde au greșit concret politicienii în relația cu diaspora și de ce ar mai avea încredere românii plecați într-un partid care îi caută mai ales înaintea alegerilor?

S-a vorbit despre diaspora, dar s-a vorbit prea puțin cu diaspora. Problemele românilor plecați sunt legate de situația politică din țară, de educație, sănătate, infrastructură și de relația cu rețeaua Ministerului Afacerilor Externe.

Încrederea nu se câștigă prin afișe electorale. Se câștigă printr-o prezență constantă între alegeri, prin oameni din diaspora așezați pe poziții eligibile și prin probleme rezolvate, nu doar ascultate.

Consider că reprezentarea parlamentară a diasporei ar trebui extinsă. Votul prin corespondență trebuie simplificat și promovat mai bine, iar numirile în funcții publice au nevoie de mai multă transparență și meritocrație.

Întoarcerea românilor nu poate rămâne o promisiune electorală

Ce ar trebui să găsească în România o familie stabilită de 15 sau 20 de ani în Italia? Cât din discursul despre „revenirea diasporei” este propagandă electorală?

În timpul mandatului meu, sesiunea de finanțare din 2020 a introdus „Pilonul Reintegrare”, destinat proiectelor care urmăreau inserția socială și profesională a românilor reveniți, precum și integrarea școlară a copiilor lor.

România are nevoie de programe permanente, nu de campanii organizate înaintea alegerilor. O familie stabilită de 15 sau 20 de ani în Italia are nevoie de locuri de muncă, servicii medicale și școli funcționale, stabilitate fiscală și o administrație care să nu transforme revenirea într-un nou proces de emigrare.

Cei care se întorc pot aduce experiență profesională, competențe și capital acumulat prin muncă în străinătate. Sunt o resursă importantă pentru România.

„Diaspora nu trebuie privită numai prin voturi și remitențe”

Românii din Italia sunt reprezentați cu adevărat sau sunt priviți mai ales ca alegători și sursă de bani?

Este greșit ca diaspora să fie privită numai prin voturi și remitențe. Românii plecați trebuie implicați în proiectele importante ale țării.

Comunitatea românească se poate implica și în viața publică italiană. Sistemul electoral permite cetățenilor Uniunii Europene să voteze și să candideze la alegerile municipale, dacă solicită înscrierea pe listele electorale suplimentare.

Este important ca românii să participe la viața localităților în care trăiesc, indiferent de opțiunile lor politice. Reprezentarea comunității începe și la nivelul consiliilor municipale din Italia.

Unde se termină afacerile și unde începe politica?

Cum separați interesele de afaceri de activitatea politică și cum răspundeți celor care spun că notorietatea publică îl ajută inevitabil și pe omul de afaceri?

Activitatea mea profesională în Italia a început cu mult înaintea implicării politice. Nu am lucrat cu contracte oferite de statul român.

În perioada în care am ocupat funcția publică, administrarea afacerilor a fost preluată de soția mea. Nu cred că notorietatea politică ajută automat un antreprenor în Italia. Dimpotrivă, te expune unei atenții și unor verificări mai mari.

Pentru mine, implicarea politică a însemnat încercarea de a întoarce ceva comunității din care provin.

Ar accepta o nouă funcție în Guvern?

Care este următorul dumneavoastră obiectiv? Dacă vi s-ar propune mâine un nou mandat în Guvern, ați accepta?

Obiectivul meu principal rămâne dezvoltarea afacerilor din Italia. În paralel, voi continua să mă implic în reprezentarea diasporei, pe care o consider familia mea extinsă.

Dacă experiența mea profesională și administrativă ar fi utilă într-un proiect serios pentru România, aș fi disponibil. Nu alerg după funcții, dar nici nu refuz responsabilitatea dacă mi se propune un proiect concret în care pot produce o schimbare.

Care este adevărul despre diaspora pe care politicienii de la București îl cunosc, dar evită să-l spună public?

Diaspora este o forță și o resursă. Politicienilor nu ar trebui să le fie frică de ea. Dacă ar fi tratată ca un partener și implicată în proiectele importante ale țării, România ar avea numai de câștigat.

„Italia din 2026 nu mai este Italia din 2006”

Ce ar trebui să știe un român înainte să se mute în Italia în 2026?

Italia din 2026 nu mai este Italia din 2006. Iluzia că vii, lucrezi un an sau doi și îți cumperi o casă în România nu mai corespunde realității.

Trebuie cunoscute trei lucruri. În primul rând, fără limba italiană îți este foarte greu să evoluezi. Poți accepta un loc de muncă prost plătit, dar vei rămâne dependent de alții și vei cheltui în Italia aproape tot ce câștigi.

În al doilea rând, ai nevoie de un contract și trebuie să-ți rezolvi situația administrativă. În al treilea rând, costul vieții este ridicat. În orașe precum Milano, Bologna sau Verona, chiria unei locuințe poate ajunge la 800–1.200 de euro sau chiar mai mult, în funcție de zonă și dimensiune.

Din România, Italia se vede ca în fotografii. Realitatea înseamnă însă multă muncă, taxe ridicate și o birocrație care poate deveni foarte complicată.

Meseriile în care mai există oportunități

În ce domenii sunt căutați românii și ce venit este necesar pentru un trai decent?

Există în continuare cerere în construcții și instalații, transport și logistică, îngrijire la domiciliu, curățenie și industria ospitalității.

Oportunități bune au mai ales persoanele calificate: mecanici, electricieni, sudori și șoferi care dețin atestatele necesare.

Estimarea mea este că o persoană care locuiește singură și plătește chirie într-un oraș din nordul Italiei are nevoie de cel puțin 1.500–1.600 de euro net pentru un trai rezonabil. Pentru o familie, necesarul poate începe de la aproximativ 2.200–2.500 de euro net, dar suma diferă considerabil în funcție de oraș, locuință și numărul copiilor.

Nu plecați fără o ofertă clară. Negociați și veniți cu o calificare.

Nota redacției: Italia nu are un salariu minim național unic stabilit prin lege. Nivelurile minime de remunerare sunt stabilite, în principal, prin contractele colective aplicabile diferitelor sectoare.

„Locul de muncă nu se cumpără”

Care sunt cele mai frecvente greșeli ale românilor nou-veniți?

Cea mai mare greșeală este încrederea acordată unor promisiuni neverificate: „mi-a spus un vecin” sau „m-a chemat un văr”.

Nu semnați un document pe care nu îl înțelegeți. Cereți explicații sau ajutorul unui sindicat, al unui patronato ori al unui profesionist autorizat. Nu plătiți intermediari pentru promisiunea unui loc de muncă. Locul de muncă nu se cumpără.

Obțineți codul fiscal italian – codice fiscale – și rezolvați formalitățile privind rezidența, contul bancar și accesul la servicii. Nu acceptați munca nedeclarată. Fără contribuții, perioadele lucrate pot să nu fie luate în calcul pentru pensie sau indemnizația de șomaj.

Chiriile au devenit problema numărul unu

Care sunt cele mai grave probleme ale românilor din Italia?

Locuințele scumpe reprezintă drama numărul unu. Fără o locuință stabilă este greu să-ți aduci familia și să-ți construiești o viață normală.

Urmează munca nedeclarată și exploatarea. Există încă români plătiți cu cinci sau șase euro pe oră în agricultură ori construcții.

O altă problemă este lipsa informațiilor. Numeroși oameni nu știu la ce prestații au dreptul, cum se înscriu în sistemul medical sau cum pot verifica plata contribuțiilor.

Discriminarea există, dar necunoașterea limbii și a instituțiilor îi face pe oameni și mai vulnerabili. Lipsa informării și dezbinarea din comunitate rămân probleme serioase.

Unde trebuie cerut ajutorul

Unde poate apela un român care nu este plătit, rămâne fără locuință ori își pierde documentele?

În cazul neplății salariului sau al unui abuz la serviciu, primul pas poate fi un sindicat – CGIL, CISL sau UIL – ori un patronato. Multe servicii de orientare sunt gratuite, iar persoana nu are întotdeauna nevoie de avocat de la început.

O solicitare de intervenție poate fi depusă și la Inspectoratul Teritorial al Muncii.

Nota redacției: formularul oficial INL 31 trebuie, de regulă, semnat și însoțit de copia unui act de identitate. Datele persoanei care face sesizarea sunt protejate, dar procedura nu trebuie prezentată drept o reclamație anonimă obișnuită.

Dacă persoana rămâne fără locuință, poate contacta serviciile sociale ale primăriei și organizațiile locale, inclusiv Caritas. Disponibilitatea adăposturilor și condițiile de acces diferă de la un oraș la altul.

În cazul pierderii sau furtului documentelor trebuie sesizate Poliția ori Carabinierii, apoi consulatul român competent. Dacă sunt îndeplinite condițiile legale, consulatul poate elibera un titlu de călătorie pentru întoarcerea în România.

Cum verifici dacă angajatorul îți plătește contribuțiile

Cum pot românii să verifice dacă un contract este legal?

Dacă nu vorbești italiana, depinzi de altcineva care să-ți traducă viața. Contractul trebuie să identifice angajatorul, tipul raportului de muncă, funcția, programul, remunerația și contractul colectiv aplicabil – CCNL.

Accesul la serviciile digitale INPS permite consultarea extrasului de contribuții. Autentificarea se poate face prin SPID, cartea italiană de identitate electronică sau printr-un alt sistem acceptat. Informațiile pot fi verificate în contul personal de pe site-ul INPS.

Solicitați întotdeauna documentul salarial, numit busta paga. Lipsa acestuia este un semnal serios de alarmă, care trebuie verificat împreună cu existența contractului și înregistrarea contribuțiilor.

Nu trimiteți fotografii ale actului de identitate și ale codului fiscal unor intermediari necunoscuți pe WhatsApp. Documentele pot fi folosite în fraude sau pentru încheierea unor contracte fără știrea titularului.

Ce poate și ce nu poate face consulatul

Sunt consulatele pregătite să răspundă nevoilor unei comunități atât de numeroase?

Consulatele sunt mai bine organizate decât în urmă cu zece ani, iar numeroase servicii au fost digitalizate. Rețeaua rămâne însă supusă unei presiuni considerabile, iar timpii de așteptare provoacă în continuare nemulțumiri.

Consulatele pot presta servicii privind pașapoartele, actele de stare civilă, documentele notariale și titlurile de călătorie. De asemenea, pot oferi asistență consulară în situații grave, precum accidente, decese, arestări, violență domestică sau cazuri care implică minori.

Consulatul nu poate găsi un loc de muncă, nu poate plăti chirii sau amenzi și nu poate anula deciziile autorităților italiene. Nici nu poate obliga un angajator privat să achite salariile restante și nu oferă, în mod obișnuit, servicii de traducere a contractelor de muncă.

Consulatul oferă servicii consulare și asistență în limitele atribuțiilor sale. Nu este agenție de ocupare și nici serviciu social. De aceea, colaborarea dintre consulate, sindicate, patronate și organizațiile comunității este esențială.

Mult succes tuturor românilot.

 

Poate te interesează și: Daniel D. Marin, poetul român care se pregătește pentru „demisia literară”: „Inteligența artificială va scrie mai bine”