„România nu este inferioară nimănui”. Italianul care spune că țara noastră are „o imagine prost descrisă”: „Ultimul bastion al autenticității”. VIDEO

A fost director artistic al unor festivaluri internaționale de poezie și cultură, a colaborat cu publicații și televiziuni italiene și promovează istoria și patrimoniul prin propria platformă, „Viaggi della Cultura”.

În exclusivitate pentru Mediafax Italia, Massimiliano Raso deschide o perspectivă rară asupra României: aceea a unui italian care a venit să descopere o țară și a ajuns să-i spună poveștile, să-i promoveze cultura și să se întoarcă mereu.

Cum a început povestea ta cu România: a fost mai întâi dragostea pentru soția ta sau interesul pentru această țară?

Povestea mea cu România a început prin dragostea pentru soția mea, Anca, cea care mi-a schimbat orizontul călătoriei, așa cum am scris în dedicația cărții mele „Sub cerul României”.

Apoi, cu timpul, acea iubire personală s-a transformat în ceva mult mai mare, un interes profund pentru țara ei, România.

A cunoaște o persoană înseamnă inevitabil a pătrunde, cel puțin parțial, în istoria ei, în tradițiile ei, în cultura ei, dar și în pământul ei. Fizic. Emoțional. Așa a fost pentru mine. Prin intermediul Ancăi am început să privesc România nu mai ca pe o țară îndepărtată și puțin cunoscută, ci ca pe o realitate umană care merita să fie descoperită și povestită.

Apoi a urmat călătoria, întâlnirea directă cu orașele, satele, oamenii, peisajele și tradițiile. Și cu cât cunoșteam mai bine România, cu atât creștea curiozitatea mea. La un moment dat, România nu mai era doar țara soției mele, ci devenise și o parte importantă a parcursului meu uman și cultural.

Ce te-a surprins cel mai mult când ai descoperit cultura românească?

M-a impresionat mai ales profunzimea legăturii cu tradițiile. În România am găsit o cultură care, în ciuda schimbărilor aduse de modernitate, păstrează încă o legătură puternică cu rădăcina, cu familia, cu satele și cu propria identitate. România este ultimul bastion al autenticității.

M-au fascinat în mod deosebit tradițiile lumii rurale, sărbătorile populare, meșteșugurile, muzica și modul în care anumite obiceiuri sunt încă transmise de la o generație la alta.

Dar poate că cea mai mare surpriză au fost oamenii. În spatele a ceea ce se spune adesea în mod superficial despre România, se află o țară mult mai complexă, bogată în istorie și, mai ales, în umanitate.

Ce diferențe dintre Italia și România te-au impresionat cel mai mult?

Diferențele sunt multe, dar nu cred că este corect să le considerăm pur și simplu mai bune sau mai rele. Sunt, mai ales, diferențe născute din istorii diferite.

Italia are o istorie milenară foarte diferită, cu o puternică stratificare culturală și regională. România, în schimb, poartă cu sine moștenirea latină, balcanică, orientală și mitteleuropeană. Tocmai această combinație particulară o face interesantă. Aș adăuga, așa cum am spus public în intervențiile mele la evenimente culturale, că România nu este inferioară nimănui.

M-a impresionat, de altfel, și relația cu familia și cu comunitățile mai mici, mai ales în zonele rurale. În unele locuri am perceput o dimensiune a vieții mai strâns legată de comunitate, de memorie și de relațiile personale.

Și mai este un lucru pe care poate noi, italienii, ar trebui să-l învățăm: să nu ne oprim la stereotipuri.

România nu poate fi înțeleasă prin prisma câtorva clișee. Trebuie să mergi acolo, să te plimbi pe străzile ei, să vorbești cu oamenii și să te lași surprins.

Ce te-a determinat să scrii și să vorbești public despre România?

În primul rând, nevoia de a povesti ceea ce am văzut și trăit personal.

Mi-am dat seama că există o distanță între România reală pe care o descopeream și imaginea adesea superficială care i se atribuie. O imagine puțin și prost descrisă.

De aici a luat naștere ideea serioasă și culturală de a pune pe hârtie cealaltă Românie, cea adevărată. Am făcut acest lucru scriind „Sub cerul României”, cartea mea, disponibilă pe Amazon în italiană și română, în care am încercat să îmbin istoria, cultura, călătoria și, mai presus de toate, experiența umană.

Am scris această carte pentru a răsplăti dragostea pe care am primit-o din partea României și a românilor în toți acești ani. Pentru a oferi ceva, din suflet, unui pământ care mi-a oferit atât de mult. Am ales să o povestesc prin ochii unui italian care a cunoscut-o prin dragoste, călătorii, întâlniri și curiozitatea de a înțelege un popor.

Ce mesaj ai transmite italienilor care nu au vizitat niciodată România?

Le-aș spune pur și simplu: mergeți acolo înainte de a o judeca.

România trebuie descoperită, nu imaginată prin prisma stereotipurilor. Este o țară care poate surprinde prin natura sa, prin istoria sa, prin orașele sale, prin satele sale și, mai presus de toate, prin oamenii săi.

Le-aș sugera să nu se limiteze la marile orașe sau la traseele cele mai cunoscute. Trebuie să pătrundeți și în realitățile cele mai autentice, să traversați satele mici, să vorbiți cu oamenii, să observați tradițiile și să vă lăsați ghidați de curiozitate.

România nu este doar ceea ce se vede pe o hartă. Este o istorie care încă așteaptă să fie descoperită.

Tocmai acesta este mesajul cel mai important: înainte de a judeca o țară, trebuie să aveți curajul să o cunoașteți.