„Oamenii ieșeau din supermarketuri cu cărucioarele pline, acum rafturile sunt aproape goale”, a povestit pentru Fanpage Vanessa, o angajată de 28 de ani a supermarketului Pro7 din San Severo.
„Nu mă tem de dezordine, pentru că aici ne cunoaștem toți, dar teama că rămânem fără mâncare există.”
Când a ridicat obloanele dimineață, tânăra nu se aștepta la asemenea scene: oameni care alergau de la un raion la altul, convinși că peste câteva zile nu vor mai găsi alimente.
Magazinul trebuia aprovizionat marți, dar marfa nu a mai ajuns. „Camionul care trebuia să ne aducă marfa a rămas blocat, șoferul a fost și agresat și i s-a furat o parte din marfă. A rămas blocat în camion aproape trei zile”, spune angajata.
Unii clienți le recomandau proprietarilor să închidă magazinul și să se alăture protestului transportatorilor. Mulți au ieșit apoi în piață, unde au urmat coloana de camioane pe străzile orașului.
La San Severo lipsesc făina, ouăle, laptele, fructele și legumele. Cele mai mari probleme sunt în orașele mai mici din provincia Foggia, precum Cerignola, San Severo și Lucera, unde multe supermarketuri au rămas fără produse proaspete. Primarii din zona Gargano spun că situația e aproape de colaps.
Transportatorii și agricultorii protestează de câteva zile în Puglia față de scumpirea carburanților și a scăderii prețului uleiului de măsline, cu blocaje la intrările pe autostradă, pe centuri și pe drumurile principale.
La Foggia, protestul durează de duminică. Peste blocaje s-a suprapus protestul muncitorilor de la fosta oțelărie Ilva, care au blocat din 12 octombrie accesul la rafinăria Eni din Taranto, care alimentează Puglia, Basilicata și Calabria.
Protestele se extind acum și în Sicilia, Basilicata și Campania.
Primarul orașului Bari, Vito Leccese, avertizează că lipsa carburantului ar putea afecta în zilele următoare serviciile publice, precum colectarea gunoiului și transportul public. Guvernul i-a convocat pe transportatori la Ministerul Transporturilor pe 27 octombrie.