diaspora românească

Primul val de români în Italia nu a început cu zboruri ieftine, contracte semnate de acasă și comunități gata să-i primească. A început după 1989, cu plecări nesigure, călătorii lungi cu autocarul, locuri de muncă găsite prin cunoștințe și luni petrecute, uneori, fără forme legale. La început au plecat mai ales bărbați pentru construcții și agricultură. Ulterior, tot mai multe femei au ajuns în casele familiilor italiene, unde lucrau ca menajere, îngrijitoare sau asistente familiale.

Italia rămâne țara cu cea mai numeroasă comunitate românească din străinătate, dar avantajele economice nu mai sunt la fel de evidente pentru toată lumea. Costul locuințelor a crescut, salariile au recuperat lent pierderile provocate de inflație, iar România oferă acum oportunități care nu existau în urmă cu două decenii.

„Nu lucra pentru români”, „nu închiria de la români” sau „nu spune cât câștigi” sunt avertismente întâlnite în comunitățile din străinătate. Ele pornesc din experiențe reale, dar pot transforma câteva dezamăgiri într-o condamnare a unei comunități întregi.