premieră

Premieră în Italia. În ce regiune a fost adoptată prima lege pentru protecția copiilor cu diabet de tip 1

Sardinia a adoptat prima lege din Italia pentru protecția copiilor cu diabet de tip 1. Printre altele, legea va permite formarea unor specialiști și a unor proceduri aplicabile în cazul copiilor bolnavi. De asemenea, se va înființa un Centru Regional de Specializare în Diabet Pediatric.

Premieră medicală în Italia. Doi pacienți au fost operați de medici aflați la peste 10 kilometri distanță cu ajutorul unui robot

Doi pacienți au fost operați de medici aflați la peste 10 kilometri distanță. Este vorba despre o premieră pentru Italia care a avut loc la Roma. Operația a fost realizată cu ajutorul unui robot.