Un român de 58 de ani a fost găsit mort în pasajul unei gări din Roma. Ce au descoperit anchetatorii
Descoperirea fost făcută de o altă persoană fără adăpost care dormea în aceeași zonă. Aceasta a alertat forțele de ordine și a cerut intervenția serviciilor medicale de urgență, relatează RomaToday.
La fața locului au ajuns rapid carabinierii de la stația IV Miglio și echipajele medicale ale serviciului 118. Paramedicii au încercat să verifice starea bărbatului, cetățean român, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și au constatat decesul.
Potrivit primelor constatări efectuate la fața locului, decesul ar fi survenit din cauze naturale.
Anchetatorii iau în calcul și faptul că starea precară de sănătate și condițiile dificile de viață ale bărbatului ar fi putut contribui la producerea tragediei.
Cu toate acestea, autoritățile italiene nu au închis cazul înainte de clarificarea tuturor circumstanțelor.
Procurorul de serviciu a dispus efectuarea unor verificări suplimentare, iar trupul neînsuflețit al românului a fost predat medicului legist pentru investigații.