Prima pagină » Valul protestelor din Spania ajunge la Italia. Unde va avea loc prima mare demonstrație

Valul protestelor din Spania ajunge la Italia. Unde va avea loc prima mare demonstrație

Criza locuințelor și creșterea chiriilor îi scot pe oameni în stradă la Roma. Mișcările pentru dreptul la locuință și organizațiile sindicale au anunțat pentru 15 octombrie o întâlnire publică în Piazza dei Cinquecento, în centrul capitalei italiene. Organizatorii cer măsuri pentru reducerea chiriilor, dezvoltarea locuințelor sociale și limitarea speculațiilor imobiliare.
Valul protestelor din Spania ajunge la Italia. Unde va avea loc prima mare demonstrație
sursa foto: pexels
Petru Mazilu
08 oct. 2026, 11:05,

Mobilizarea de la Roma vine pe fondul protestelor din Spania, izbucnite după evacuarea unei femei în vârstă de 87 de ani, Maricarmen Abascal. Cazul a devenit un simbol al luptei pentru dreptul la locuință și a alimentat manifestații în mai multe orașe spaniole.

Protestul din 15 octombrie

Întâlnirea publică de la Roma este organizată de mișcările pentru dreptul la locuință, cu sprijinul Asia, sindicatul chiriașilor și rezidenților afiliat la Unione Sindacale di Base (USB), potrivit Roma Today. Acțiunea este programată pentru 15 octombrie, de la ora 16.30, în Piazza dei Cinquecento.

Organizatorii susțin că situația locuințelor din capitala Italiei a devenit tot mai dificilă. Potrivit acestora, în Roma sunt efectuate aproximativ 10 evacuări pe zi, în timp ce circa 18.000 de gospodării se află pe lista de așteptare pentru o locuință socială.

Problema a revenit în centrul dezbaterii publice și în contextul evacuării clădirii ocupate Spin Time, din zona Esquilino. Mișcările pentru dreptul la locuință critică, de asemenea, rolul fondurilor private, inclusiv al celor străine, în transformarea pieței imobiliare din capitală.

Chiriile și costurile tot mai mari

Organizatorii susțin că presiunea financiară asupra familiilor este amplificată de chiriile ridicate, ratele ipotecare și facturile la utilități. În același timp, aceștia reclamă stagnarea salariilor și dificultățile întâmpinate de tineri în încercarea de a-și găsi o locuință.

În opinia organizațiilor care participă la mobilizare, problema nu mai afectează doar persoanele cu venituri foarte mici, ci segmente tot mai largi ale populației.

Critici la adresa Planului de Locuințe al Guvernului Meloni

Protestatarii critică și Planul de Locuințe al Guvernului anunțat de Giorgia Meloni. Aceștia susțin că măsurile adoptate nu răspund suficient situației persoanelor care nu își mai pot permite chiria sau ratele, celor amenințați de evacuare și familiilor aflate pe listele pentru locuințe publice.

Potrivit mișcărilor pentru dreptul la locuință, planul ar favoriza în continuare interesele financiare și imobiliare.