Tensiuni în Turcia. Un important lider al opoziţiei a fost condamnat sub acuzaţia de insultă la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan

Cea mai înaltă curte de apel din Turcia a condamnat o figură cheie a opoziţiei sub acuzaţia de insultă la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi a statului, alimentând tensiunile politice înainte de alegerile programate pentru anul viitor.

1748 afișări
Imaginea articolului Tensiuni în Turcia. Un important lider al opoziţiei a fost condamnat sub acuzaţia de insultă la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan

Tensiuni în Turcia. Un important lider al opoziţiei a fost condamnat sub acuzaţia de insultă la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan

Instanţa a condamnat-o pe Canan Kaftancioglu, un înalt oficial al principalului partid de opoziţie, CHP, la aproape cinci ani de închisoare. Partidul şi-a convocat toţi legislatorii pentru o reuniune de urgenţă la sediul său din Istanbul, relatează Bloomberg.

Kaftancioglu este văzut ca un arhitect al victoriei istorice a primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, la alegerile municipale din 2019, când opoziţia a smuls controlul marilor oraşe din Turcia de la Partidul AK al lui Erdogan. Condamnarea sa se adaugă la disputele politice deja intensificate înaintea alegerilor prezidenţiale care trebuie să aibă loc până în iunie 2023.

Primarul Istanbulului doreşte să se înscrie în cursa electorală în calitate de candidat comun al opoziţiei împotriva puternicului preşedinte al Turciei.
Condamnarea celui mai apropiat aliat al lui Imamoglu poate semnala o intensificare a represiunii împotriva primarului şi a cercului său apropiat. La 1 iunie, se aşteaptă ca o instanţă să audieze argumentele finale într-un caz împotriva lui Imamoglu, în care primarul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la patru ani pentru că a insultat funcţionari ai comisiei electorale.

Selahattin Demirtas, fostul şef al partidului prokurd turc HDP, care a candidat împotriva lui Erdogan în alegerile din 2014 şi 2018, se află în închisoare pentru acuzaţii de terorism de aproape şase ani.

La începutul acestei luni, un filantrop care l-a acuzat pe Erdogan de tendinţe autocratice a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a încercat să răstoarne guvernul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici