A murit Albert Finney. Actorul era celebru pentru rolul său din „Erin Brokovich” şi a fost nominalizat de cinci ori la Oscar

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiile Oscar, celebru pentru roluri în filme precum "Erin Brokovich" şi "Skyfall", a murit la vârsta de 82 de ani, potrivit BBC.

1303 afișări
Imaginea articolului A murit Albert Finney. Actorul era celebru pentru rolul său din „Erin Brokovich” şi a fost nominalizat de cinci ori la Oscar

A murit Albert Finney. Actorul era celebru pentru rolul său din „Erin Brokovich” şi a fost nominalizat de cinci ori la Oscar

Un purtător de cuvânt al familiei actorului a declarat că acesta a murit după o scurtă boală. Actorul, care a jucat în peste 60 de filme, era celebru pentru uşurinţa cu care interpreta roluri din genuri diverse, de la Ebenezer Scrooge la Winston Churchill şi Hercule Poirot. A cincea nominalizare la premiile Oscar a primit-o în anul 2000, pentru rolul din filmul cu Julia Roberts „Erin Brokovich".

Născut în satul Salford din Pendelton, pe 9 mai 1936, Finney şi-a făcut studiile la Royal Academy of Dramatic Art. Prima sa apariţie într-un film a fost în „The Entertainer", în 1960, alături de Laurence Olivier. A devenit celebru în acelaşi an cu rolul din filmul regizat de Karel Reisz „Saturday Night and Sunday Morning".

TITLURILE ZILEI

În 1963, cu rolul din „Tom Jones", de Tony Richardson, pentru care a fost nominalizat şi la Oscar, a ajuns pe locul al nouălea în topul celor mai populari actori în Marea Britanie. A mai fost nominalizat la premiile Oscar pentru rolurile din „Murder on the Orient Express" (1974), „The Dresser" (1983) şi "Under the Volcano" (1984).

Ultima sa apariţie într-un film a fost în „Skyfall", în 2012, lungmetrajul din seria „James Bond" în care a jucat Daniel Craig. Regizorul acestui film, Sam Mendes, a declarat că l-a ales pe Finney pentru capacitatea sa de „a se mişca precum o pisică".

A refuzat titlurile de Cavaler şi Comandor al Imperiului Britanic, considerându-le dedicate "snobilor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici