Accident de muncă? Companie obligată să plătească daune, după ce un angajat aflat într-o călătorie de afaceri a murit în timpul unei partide de sex

O companie din Franţa este obligată de o instanţă să plătească daune, după ce un angajat, care se afla într-o călătorie de afaceri, a murit în timpul unei partide de sex cu o persoană străină. Deşi compania a motivat că decesul omului nu a survenit în timpul orelor de serviciu, judecătorii au decis că moartea acestuia este considerată ”accident de muncă”.

826 afişări

Instanţa din Paris a decis că moartea a fost un accident de muncă şi că familia trebuie să primească compensaţii materiale, arată BBC. Firma nu este de acord cu decizia judecătorilor, arătând că bărbatul se afla în timpul său liber şi în altă cameră de hotel decât cea care i-a fost atribuită.

Totuşi, judecătorii arată că angajatorii sunt responsabili pentru orice accident care se petrece în timpul unei călătorii de afaceri.

Bărbatul, pe numele lui Xavier X, lucra ca  inginer pentru TSO, o companie care oferă servicii de întreţinere a căilor ferate, cu sediul la Paris. El a murit într-o cameră de hotel, în timpul unei călătorii de afaceri în 2013, în ceea ce angajatorul a numit ”o relaţie extraconjugală cu o persoană străină”.

După moartea lui, compania de asigurări de sănătate de stat a transmis că moartea bărbatului a survenit în timpul unui act firesc, precum ar fi ”făcutul unui duş sau mâncatul”. În Franţa, un angajat care se află în timpul unei călătorii de afaceri are dreptul de a primi o poliţă de asigurare pe parcusul întregii şederi.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici