Ai prieteni frumoşi pe Facebook? Cum poţi să devii popular pe site-ul de socializare

Un număr mare de prieteni care au un aspect fizic seducător asigură un nivel mai mare de popularitate pe Facebook, mai ales pentru femei, afirmă autorii unui studiu, care au făcut apel la teoriile formulate de Charles Darwin pentru a decripta "codurile" reţelelor de socializare.

905 afișări
Imaginea articolului Ai prieteni frumoşi pe Facebook? Cum poţi să devii popular pe site-ul de socializare

Ai prieteni frumoşi pe Facebook? Cum poţi să devii popular pe site-ul de socializare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rezultatele acestui studiu arată faptul că semnalele asociate capacităţii de reproducere influenţează deciziile oamenilor în materie de prietenie, a declarat cercetătorul olandez Piet Kommers.

"Oamenii sunt atraşi de persoane care par sănătoase, fericite şi productive - în sensul sexual al termenului. Este o lege a evoluţiei unanim admisă", a adăugat savantul olandez.

Cercetătorii de la Universitatea Twente din Olanda au creat patru profiluri pe Facebook, folosind imaginile unui bărbat şi unei femei consideraţi ca fiind neutri din punct de vedere al atractivităţii, într-un test de preevaluare.

Două pagini pe Facebook au fost create pentru fiecare dintre ei: o pagină cu fotografiile a doi "prieteni" seducători - un bărbat şi o femeie - şi o doua pagină cu fotografiile unor "prieteni" puţin atrăgători.

Profilurile erau de altfel identice, precizând localitatea de rezidenţă, data naşterii, pasiunile şi preferinţele cinematografice, muzicale şi din domeniul televiziunii ale titularului.

Cercetătorii au arătat apoi profilurile unui eşantion de 74 de studenţi cu vârstele cuprinse în intervalul 21-31 ani, care au fost invitaţi să evalueze "atractivitatea socială" a posesorilor lor.

Participanţii au completat apoi un chestionar în care se regăseau întrebări precum "Cred că el (ea) ar putea fi prieten (ă) cu mine?" sau "Ar fi agreabil să am o relaţie cu el (ea)?".

Cercetătorii olandezi au observat că participanţii aveau tendinţa de a alege mai degrabă profilurile cu prieteni "seducători".

"Felul în care arată prietenii de pe Facebook influenţează, de fapt, percepţia pe care oamenii o au despre proprietarul profilului. Mai exact, gradul de atractivitate al persoanelor care îi sunt asociate pe Facebook are o influenţă pozitivă directă asupra propriei atractivităţi sociale", au explicat autorii studiului.

Studiul, ce a fost publicat în International Journal of Web Based Communities, a evidenţiat, totodată, faptul că un număr mai mare de prieteni cu un aspect fizic seducător este deosebit de important pentru gradul de popularitate al utilizatoarelor de Facebook.

Autorii studiului susţin că şi reciproca acestei axiome este valabilă. Un profil cu fotografii neatrăgătoare ar putea afecta gradul de atractivitate al indivizilor sau companiilor care utilizează reţele sociale, au avertizat cercetătorii olandezi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici