Aretha Franklin s-a logodit la 69 de ani: Nu, nu sunt însărcinată

Cântăreaţa americană Aretha Franklin s-a logodit în perioada sărbătorilor de iarnă cu bunul ei prieten William "Willie" Wilkerson, cu care se va căsători în vara acestui an, a anunţat luni agentul de presă al artistei americane.

2035 afișări
Imaginea articolului Aretha Franklin s-a logodit la 69 de ani: Nu, nu sunt însărcinată

Aretha Franklin s-a logodit la 69 de ani: Ne gândim să ne căsătorim în iunie sau iulie. Şi nu, nu sunt însărcinată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreaţa, în vârstă de 69 de ani, doreşte să se căsătorească cu Wilkerson pe o plajă din Miami şi să organizeze apoi o recepţie exclusivistă pe un iaht de lux, scrie people.com.

Agentul de presă al artistei americane a precizat că aceasta îşi doreşte ca rochia de mireasă să îi fie creată de Donna Karan, Valentino sau Vera Wang.

Într-o declaraţie de presă, în care s-a referit la viitoarea ei căsătorie, Aretha Franklin a spus: "Ne gândim să ne căsătorim în iunie sau iulie. Şi nu, nu sunt însărcinată!".

TITLURILE ZILEI

În noiembrie 2010, Aretha Franklin şi-a anulat, la recomandarea medicilor, toate concertele şi apariţiile publice programate pentru următoarele şase luni. În decembrie 2010, artista americană a suportat o intervenţie chirurgicală pe care a descris-o ca fiind "ceva mai mult decât o operaţie minoră". De atunci, cântăreaţa a adoptat o dietă nouă şi a slăbit destul de multe kilograme.

Aretha Franklin nu a făcut publică niciodată denumirea bolii cu care a fost diagnosticată, însă presa americană a afirmat că artista suferă de cancer pancreatic. În ianuarie, cântăreaţa a declarat pentru revista americană Jet că "se simte minunat" şi că problema medicală de care a suferit a fost "rezolvată".

Aretha Franklin a câştigat 20 de premii Grammy, dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziarişti "premiul Aretha".

Cel mai recent album al său, intitulat "Aretha: A Woman Falling Out of Love", a fost lansat pe piaţă pe 3 mai 2011.

Aretha Franklin a fost căsătorită cu Ted White între anii 1961 şi 1969 şi cu Glynn Turman între anii 1978 şi 1984.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici