AVERTISMENTUL experţilor de mediu ONU: „Următorii ani sunt cei mai importanţi din istorie”/ Ce se întâmplă în România

Omenirea dispune de o perioadă mult mai scurtă pentru prevenirea efectelor dramatice ale schimbărilor climatice, se arată în cel mai recent raport prezentat de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (IPCC) din cadrul ONU.

3087 afișări
Imaginea articolului AVERTISMENTUL experţilor de mediu ONU: „Următorii ani sunt cei mai importanţi din istorie”/ Ce se întâmplă în România

AVERTISMENTUL experţilor de mediu ONU: „Următorii ani sunt cei mai importanţi din istorie”/ Ce se întâmplă în România (Imagine: pixabay.com)

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un nou acord de diminuare a emisiilor de dioxid de carbon, în timp ce România încearcă să facă faţă noilor fenomene meteorologice extreme şi a limitării emisiilor, măsură impusă de UE.

Raportul ce cuprinde peste 6.000 de referinţe ştiinţifice arată că cele mai puternice efecte ale schimbărilor climatice ar putea fi resimţite şi la un nivel mai redus al creşterii temperaturilor decât cel impus de Acordul de la Paris, de 2 grade Celsius. Omenirea are mult mai puţin timp la dispoziţie pentru prevenirea unui dezastru natural.

TITLURILE ZILEI

„Următorii ani sunt cei mai importanţi din istorie”, a declarat Debra Roberts, co-prezentatoare a conferinţei IPCC. Acordul de la Paris prezenta în 2015 faptul că ţările membre trebuie să împiedice creşterea temperaturilor la peste 2 grade Celsius. În prezent, nicio ţară puternic industrializată nu este pe punctul de a îndeplini această cerinţă. Această limită a fost considerată punctul maxim al producerii celor mai puternice efecte ale schimbărilor climatice, inclusiv distrugerea masivă a recifurilor de corali, producerea incendiilor de vegetaţie, inundarea ţărmurilor şi reducerea considerabilă a proviziilor de hrană, conform Science Alert.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici