Brad Pitt produce un documentar despre regretatul star rock Chris Cornell

Un documentar despre starul rock Chris Cornell, solist al trupelor Soundgarden şi Audioslave, care s-a sinucis în mai 2017, este în pregătire la Hollywood, fiind produs de Brad Pitt şi Peter Berg, alături de văduva muzicianului, Vicky Cornell, potrivit variety.com.

165 afișări
Imaginea articolului Brad Pitt produce un documentar despre regretatul star rock Chris Cornell

Un documentar despre regretatul star rock Chris Cornell, produs de Brad Pitt

Peter Berg va asigura şi regia acestui documentar, care se va concentra pe viaţa şi cariera celebrului muzician.

Pe 18 mai 2017, Chris Cornell, solist al trupelor Soundgarden, Temple of the Dog şi Audioslave, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din oraşul american Detroit. Chris Cornell avea 52 de ani. Medicii legişti au stabilit că acesta s-a sinucis prin spânzurare. Testele toxicologice au arătat că avea în organism un nivel ridicat de lorazepam, naloxonă (un anti-opioid), barbiturice, cofeină şi un anticongestionant. Totuşi, nu aceste substanţe i-au provocat moartea.

TITLURILE ZILEI

Muzicianul s-a luptat cu depresia mare parte din viaţă şi a avut probleme legate de abuzul de diverse substanţe.

Chris Cornell este considerat una dintre figurile de marcă ale mişcării grunge din anii 1990. În afară de trupele cu care a cântat, el a lansat şi patru albume solo, "Euphoria Morning" (1999), "Carry On" (2007), "Scream" (2009), "Higher Truth" (2015). A primit o nominalizare la premiile Globul de Aur pentru piesa "The Keeper", care a apărut pe coloana sonoră a filmului "Machine Gun Preacher" (2011), şi a compus, alături de David Arnold, şi interpretat piesa "You Know My Name", tema filmului "Casino Royale" (2006). A fost nominalizat de 15 ori la premiile Grammy şi a obţinut două astfel de trofee.

Pe lângă cariera de actor, Brad Pitt s-a dovedit a fi şi un bun producător de film de-a lungul timpului. Plan B Entertainment Inc, fondată de acesta, a produs trei filme premiate cu Oscar - "Cârtiţa/ The Departed" (2006), de Martin Scorsese, "12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave" (2013), de Steve McQueen, şi "În lumina lunii/ Moonlight" (2016), de Barry Jenkins. Compania a mai produs o serie de filme apreciate de criticii de specialitate şi de spectatori, precum "Ziua Z: Apocalipsa 3D/ World War Z" şi "The Lost City of Z".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici