Cântăreaţa Andreea Bălan confirmă a doua internare, într-un mesaj transmis fanilor: Au apărut alte hematoame care trebuie operate şi eliminate | FOTO

Andreea Bălan confirmă a doua internare în spital, arătând că „au apărut alte hematoame care trebuie operate şi eliminate”, scrie artista în mesajul transmis fanilor.

1602 afişări
Imaginea articolului Cântăreaţa Andreea Bălan confirmă a doua internare, într-un mesaj transmis fanilor: Au apărut alte hematoame care trebuie operate şi eliminate | FOTO

Cântăreaţa Andreea Bălan confirmă a doua internare, într-un mesaj transmis fanilor: Au apărut alte hematoame care trebuie operate şi eliminate

Artista a reacţionat la zvonurile care au apărut în presă în ultima săptămână şi a ţinut să informeze opinia publică în legătură cu starea sănătăţii sale:

”În urma celor scrise azi în presă, confirm faptul că săptămâna trecută (pe 15), am avut o intervenţie chirurgicală (cu anestezie generală şi terapie intensivă) de eliminare a unor hematoame care s-au format datorită operaţiei complicate prin care am trecut pe 4 martie când s-a născut Clara (operaţie cu embolie amniotică şi stop cardio respirator, caz foarte, foarte rar)”, a explicat cântăreaţa.

Andreea Bălan a clarificat şi informaţiile apărute în legătură cu a doua internare: ”În acest moment mă aflu din nou în spital, deoarece au apărut alte hematoame care trebuiesc operate şi eliminate. Astfel de cazuri sunt rare şi ţin de anticoagularea sângelui în urma operaţiei grele prin care am trecut pe 4 martie”.

Cântăreaţa a publicat şi două imagini, una realizată pe 15 martie şi cealaltă surprinsă în după amiaza zilei de joi, asigurându-şi fanii că îi va ţine la curent cu evoluţia sa.

”Şi zâmbetul e mereu la locul lui chiar dacă sunt pe patul de spital”, îşi încheie Andreea Bălan mesajul.

Pentru Andreea Bălan şi George Burcea, Clara Maria este cea de-a doua fetiţă. Cei doi au devenit părinţi pentru prima dată în octombrie 2016, când s-a născut Ella Maya.

Andreea Georgiana Bălan, născută în 1984, în Ploieşti, este cunoscută în calitate de cântăreaţă de muzică pop şi dance. A debutat în televiziune în anul 1994, în emisiunea "Ba Da, Ba Nu", şi a devenit cunoscută ca membră a duoului Andrè, în cadrul căruia a activat între anii 1998 şi 2001 şi a lansat şapte albume. Formaţia a primit în 2002 patru discuri de platină şi unul de aur pentru cele 1.500.000 de exemplare ale albumelor vândute. A lansat în 2002 primul album solo, "Te joci cu mine". Se numără printre cel mai bine vândute artiste din România din punctul de vedere al concertelor susţinute din 2008 până în prezent.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici