Cât câştigă un stagiar al Apple şi de ce nu are voie să le spună prietenilor unde lucrează

"Vor să lanseze produse de care toată lumea să fie mulţumită, dar de care să nu ştie nimeni", a declarat un fost stagiar al Apple pentru Business Insider.

2789 afișări
Imaginea articolului Cât câştigă un stagiar al Apple şi de ce nu are voie să le spună prietenilor unde lucrează

Cât câştigă un stagiar al Apple şi de ce nu au voie să le spună prietenilor unde lucrează

"Nu ai voie să spui nimănui nimic despre slujba ta. Nu ai voie să le spui oamenilor din afara familiei la ce lucrezi", continuă el.

Spre deosebire de Google sau Facebook care intervievează oamenii apoi le găsesc anumite posturi, Compania californiană interviează oamenii pentru roluri specifice, iar managerul echipei specifice se ocupă de interviuri, scrie Business Magazin.

Stagiarii sunt plătiţi regeşte de către Apple, aceştia câştigă 38 de dolari pe oră potrivit internului Apple ceea ce este similar cu informaţiile de pe site-ul Glassdoor. Astfel, un stagiar Apple câştigă în jur de 6700 de dolari pe lună. De asemenea, aceştia sunt plătiţi în plus dacă stau peste program. Mai mult, Apple se oferă să te cazeze dacă nu te deranjează să stai alături de alt stagiar Apple. Dacă nu vrei, atunci compania se angajează să-ţi dea 1100 de dolari pentru chirie.

TITLURILE ZILEI

Apple nu le dă voie angajaţilor să facă poze în campus, iar unii angajaţi vor lucra la anumite produse fără să ştie măcar ce sunt, potrivit Business Insider. 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici