Ce este fumatul „la mâna a treia” şi cum ajunge să ne facă mai mult rău decât clasica ţigară sau fumatul pasiv

Dacă vă temeaţi de fumatul pasiv sau fumatul „la mâna a doua”, aflaţi că s-a descoperit pericolul care stă în spatele fumatului „la mâna a treia”, scrie Gândul.

2683 afișări
Imaginea articolului Ce este fumatul „la mâna a treia” şi cum ajunge să ne facă mai mult rău decât clasica ţigară sau fumatul pasiv

Ce este fumatul „la mâna a treia” şi cum ajunge să ne facă mai mult rău decât clasica ţigară sau fumatul pasiv

Fumatul „la mâna a treia” reprezintă inhalarea fumului care rămâne impregnat în păr, haine, piese de mobilier sau în autoturism. Specialiştii se tem că acest tip de fumat ar putea dăuna chiar mai mult decât fumatul clasic sau cel pasiv.

Testele în această direcţie au fost realizate pe şoareci, însă acestea nu trebuie ignorate.

Unele dintre cele mai expuse persoane la pericolele acestui tip de fumat sunt bebeluşii.

Cercetătorii de la Universitatea din California au dezvăluit că fumatul „la mâna a treia” reprezintă o cauză a apariţiei diabetului de tip 2, dar şi a bolilor la nivelul ficatului şi plămânilor. 

TITLURILE ZILEI

Specialiştii au analizat felul în care oamenii sunt afectaţi de inhalarea fumului de ţigară rămas în hainele, părul, casa sau maşina altei persoane şi susţin că au identificat un impact direct asupra creierului şi ficatului.

„Ţelul nostru a fost să identificăm timpul minim necesar pentru ca fumatul 'la mâna a treia' să cauzeze schimbări fizice în cazul şoarecilor. Acest lucru a fost făcut utilizând un sistem de expunere care imită expunerea oamenilor la acest tip de fumat”.

Citeşte continuarea pe Gândul

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici