Cesaria Evora a murit. "Diva Desculţă" a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani

Cântăreaţa Cesaria Evora a murit sâmbătă, la vârsta de 70 de ani, după ce a fost spitalizată vineri, din cauza unei insuficienţe respiratorii şi unui edem pulmonar, la Mindelo, în Republica Capului Verde, informează presa portugheză, citată de Le Figaro.

8525 afișări
Imaginea articolului Cesaria Evora a murit. "Diva Desculţă" a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani

Cesaria Evora (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Informaţia a apărut în presa portugheză şi pe Cap-Vert TV.

"Diva desculţă", aşa cum era supranumită, era deja foarte slăbită: în septembrie, casa sa de discuri, Lusafrica, anunţa decizia artistei de a pune capăt carierei sale. Atunci, reprezentanţii casei de discuri anunţau că "noile probleme de sănătate ale cântăreţei au apărut în urma mai multor intervenţii chirurgicale pe care aceasta le-a suportat în ultimii ani, printre care şi o operaţie pe cord deschis, în mai 2010.

TITLURILE ZILEI

Medicii i-au recomandat atunci artistei - care avea programat un turneu, cu show-uri pe care urma să le susţină inclusiv în România - să pună capăt carierei sale muzicale, deoarece nu-i mai permitea starea de sănătate.

Cesaria Evora şi-a început cariera internaţională la 47 de ani. După o copilărie nefericită şi un început de carieră greoi, Cesaria Evora începe să fie recunoscută şi apreciată pe plan internaţional abia în 1988, odată cu lansarea primului său album "La Diva Aux Pieds Nus" şi primul său concert susţinut la Paris. Trei ani mai târziu, în 1991, artista înregistrează primul său album acustic, ce trezeşte interesul ziariştilor de specialitate, apărând astfel primul articol pozitiv în cotidianul francez Liberation. Acest articol avea să îi deschidă drumul spre inimile viitorilor fani care de-a lungul timpului au ovaţionat-o şi aplaudat-o la scenă deschisă pe tot mapamondul. Melodiile sale, printre care "Besame Mucho", "Sentimento" şi "Cabo Verde", au fost fredonate de milioane de oameni.

Cesaria Evora reuşea, de fiecare dată, să transmită publicului său nostalgie, eleganţă şi emoţie. Apreciată pe tot globul, "Diva desculţă" nu voia să-şi uite rădăcinile şi sărăcia în care ea a trăit la începutul vieţii, motiv pentru care la fiecare concert ea cânta în picioarele goale, amintind lumii întregi că milioane de oameni trăiesc încă în mizerie şi sărăcie şi printre ei trăiesc multe diamante neşlefuite ce aşteaptă o şansa de a fi descoperite.

Cesaria Evora a vizitat România de câteva ori, pentru scurte perioade de timp, susţinând aici mai multe concerte.

Ultimul concert pe care l-a susţinut Cesaria Evora a avut loc pe 27 aprilie anul acesta, la Paris.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici