Cher a lansat primul cover de pe viitorul ei album ABBA: "Gimme! Gimme! Gimme! "

Cântăreaţa şi actriţa Cher, care, la mijlocul lunii iulie, a anunţat că va scoate pe piaţă un album cu coveruri ale unor hituri ale trupei ABBA, a lansat online "Gimme! Gimme! Gimme!", prima piesă de pe noul disc, potrivit huffingtonpost.com.

1203 afișări
Imaginea articolului Cher a lansat primul cover de pe viitorul ei album ABBA: "Gimme! Gimme! Gimme! "

Cher a lansat primul cover de pe viitorul ei album ABBA: "Gimme! Gimme! Gimme! " (sursa: http://www.brooklynvegan.com)

Albumul "Dancing Queen" va fi lansat pe 28 septembrie, acesta fiind primul material discografic pe care îl scoate pe piaţă după "Closer to the Truth", apărut în 2013.

Un fragment de 40 de secunde din noua versiune a hitului "Gimme! Gimme! Gimme! (A Man After Midnight)" (1979) a fost publicat de Cher pe platforma de micro-blogging Twitter.

TITLURILE ZILEI

 

Coverul a atras imediat comparaţii cu fragmentul folosit de Madonna pentru piesa "Hung Up", de pe albumul din 2005 "Confessions on a Dance Floor".

Cher face parte din distribuţia musicalului inspirat de piesele trupei ABBA "Mamma Mia! Here We Go Again", care a fost lansat în cinematografe pe 20 iulie.

"După ce am interpretat «Fernando», m-am gândit că ar fi amuzant să fac un album cu piese ABBA, aşa că am făcut-o", a declarat Cher în emisiunea de pe postul american NBC "Today", înainte de lansarea muzicalului.

Artista a mai spus că piesele sunt interpretate într-o manieră diferită de cea a ABBA.

În ultimii ani, Cher a susţinut concerte numai la Las Vegas, în cadrul unei rezidenţe.

Partea a doua a musicalului de succes "Mamma Mia!" (2008), de Phyllida Lloyd, este primul film în care apare Cher, după ce şi-a împrumutat vocea unui leu în lungmetrajul animat "Zookeeper" (2011).

În filmul original "Mamma Mia!", nominalizat la două premii Globul de Aur şi două premii Grammy, piese celebre ale trupei ABBA sunt combinate pentru a spune povestea tinerei Sophie (Amanda Seyfried), care îşi organizează nunta pe o insulă grecească, împreună cu mama sa hippie, Donna (Meryl Streep), şi care, în acelaşi timp, încearcă să afle cine este tatăl ei.

În continuarea filmului, regizată de Ol Parker, Cher o interpretează pe mama Donnei.

Filmul a fost lansat pe marile ecrane după ce, în aprilie, membrii trupei suedeze ABBA au anunţat că s-au reunit, după 35 de ani, pentru a înregistra două noi piese. Una dintre acestea, "I still have faith in you", va fi interpretată cu prilejul unui show televizat la care vor participa avatarurile lor digitale, care va avea loc în iarna acestui an.

În vârstă de 72 de ani, Cher a debutat în anii '60, în duet cu soţul său Sonny, cunoscând succesul cu hitul "I Got You Babe". Cariera solo i-a adus celebritatea mondială, cu peste 100 de milioane de albume vândute în toată lumea.

Câştigătoare a numeroase premii prestigioase, inclusiv Grammy şi Oscar (cea mai bună actriţă în rol principal, pentru filmul "Visătorii/ Moonstruck", 1988), Cher a fost o prezenţă constantă în fruntea topurilor muzicale internaţionale. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără "If I Could Turn Back Time", "The Shoop Shoop Song (It's In His Kiss)" şi "Believe".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici