Chris Kraft, fostul director de misiuni spaţiale la NASA şi unul dintre oamenii cheie care au lucrat la programul Apollo, a murit

Chris Kraft, fostul director de misiuni spaţiale la NASA, unul dintre oamenii cheie care au lucrat la programul Apollo, a murit la vârsta de 95 de ani, la doar câteva zile după cea de-a 50-a aniversare a primei aselenizări, potrivit france24.com.

1030 afișări
Imaginea articolului Chris Kraft, fostul director de misiuni spaţiale la NASA şi unul dintre oamenii cheie care au lucrat la programul Apollo, a murit

NASA: Chris Kraft, unul dintre directorii misiunilor Apollo, a murit la 95 de ani

Kraft s-a angajat la NASA în 1958 şi a dezvoltat procedurile de planificare şi control necesare pentru misiunile spaţiale cu echipaj uman. A conceput operaţiunile de control al misiunii folosite pentru prima călătorie a unui american în spaţiu şi pentru programul Apollo.

"America a pierdut una dintre comorile naţionale astăzi, odată cu decesul unuia dintre primii pionieri ai NASA", a declarat şeful agenţiei americane, Jim Bridenstine, luni, într-un comunicat.

"Chris a fost unul dintre oamenii cheie care au ajutat naţiunea noastră să ducă primul om în spaţiu şi pe Lună, iar moştenirea sa este inestimabilă", se arată în acelaşi comunicat.

Pe 20 iulie s-au împlinit 50 de ani de la istorica misiune Apollo 11. Astronautul american Neil Armstrong devenea, pe 20 iulie 1969, primul om care a păşit pe Lună, la patru zile de la lansarea misiunii Apollo 11. A rostit apoi ceea ce va deveni una dintre cele mai celebre fraze din istorie: "Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire".

Taguri:
chris kraft,
nasa,
deces

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici