Cine este omul care conduce 32.000 de oficiali ai Uniunii Europene | FOTO

Comisia europeană are de la 1 martie 2018 un nou secretar general, persoana din această funcţie având în subordine 32.000 de oficiali ai Uniunii Europene. Preşedintele Comisiei Europene are în spate o eminenţă cenuşie, omul care din spatele uşilor închise decide deasupra tuturor. El este Martin Selmayr, noul secretar general.

1423 afișări
Imaginea articolului Cine este omul care conduce 32.000 de oficiali ai Uniunii Europene | FOTO

Cine este omul care conduce 32.000 de oficiali ai Uniunii Europene | FOTO

Despre Martin Selmayr se spune de mult timp că este omul care face jocurile în Comisia Europeană. |ncă de când era şeful de personal al lui Juncker, Financial Times scria despre el că multe voci puternice îl consideră drept cel mai influent om din Comisie şi îl compară cu celebrul Rasputin.

Ascensiunea lui Selmayr în Comisia Europeană a fost fulminantă, iar ultimul succes, prin ocuparea poziţiei de secretar general, a dat naştere unor controverse, unii membri ai Parlamentului European caracterizând numirea lui Selmayr ca fiind un conflict de interese, potrivit The Guardian.

Martin Selmayr, un avocat ”dependent de muncă“, s-a născut la 5 decembrie 1970 într-o familie cu educaţie de nivel înalt. Tatăl său, Gerhard, de meserie avocat, a fost consilierul preşedintelui german Karl Carstens înainte să înceapă o carieră strălucită în conducerea unor universităţi de top.

Martin, urmând cariera tatălui său, a studiat dreptul la Geneva, apoi a trecut prin mai multe universităţi, precum Bonn, Berlin, München sau Passau, unde a obţinut doctoratul.

Martin Selmayr este considerat un personaj care are un rol cheie şi în negocierile privind Brexitul. Deşi Brexitul este văzut ca o lovitură pentru Uniunea Europeană, Selmayr vede în asta oportunitatea de a da un impuls proiectului european şi de a întări Uniunea Europeană fără Marea Britanie, cel mai şovăitor stat membru.

”Am văzut că există o mare neînţelegere între Marea Britanie şi restul Uniunii. Pentru germani sau francezi este de neînchipuit să privească proiectul european drept o simplă piaţă. Piaţa este doar un instrument pentru realizări mult mai măreţe“, spunea Selmayr, potrivit Financial Times.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici