Cofondatorul Apple Steve Wozniak spune că algoritmul Apple Card a discriminat-o pe soţia sa

Cofondatorul Apple Inc, Steve Wozniak, s-a alăturat dezbaterii online cu privire la acuzaţiile de discriminare de gen făcute de către algoritmul din spatele cardului de credit al producătorului de iPhone, relatează Reuters.

185 afişări
Imaginea articolului Cofondatorul Apple Steve Wozniak spune că algoritmul Apple Card a discriminat-o pe soţia sa

Cofondatorul Apple Steve Wozniak spune că algoritmul Apple Card a discriminat-o pe soţia sa

Plângerile au început joi, după ce antreprenorul David Heinemeier Hansson a scris pe Twitter că i s-a oferit o limită de creditare de 20 de ori mai mare decât soţiei sale, chiar dacă cei doi soţi au depus declaraţii de taxe comune.

Mult-aşteptatul card Apple, care face parte dintr-un efort amplu al companiei de a obţine venituri mai mari din servicii, a fost lansat în august, în parteneriat cu Goldman Sachs Group Inc.

Într-un e-mail, Goldman a declarat că cei care au solicitat un Apple Card au fost evaluaţi independent, în funcţie de venit şi ţinându-se cont de factori precum scorurile de credit personale.

"Este posibil ca doi membri ai familiei să primească decizii de credit diferite; dar nu am luat şi nu vom lua decizii pe baza unor factori precum genul", au declarat oficiali ai băncii, potrivit sursei citate.

Hansson a precizat că au depus declaraţii de taxe comune, iar soţia sa avea un scor de creditare mai ridicat.

Departamentul de servicii financiare din New York a avertizat că începe o anchetă privind practicile cardurilor de credit Goldman Sachs.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici