ROBBIE WILLIAMS la Bucureşti: Nu ştiam că sunt atât de iubit aici. Sper că v-aţi distrat - GALERIE FOTO

Concertul susţinut de cântăreţul britanic Robbie Williams în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, vineri, a început în jurul orei 21.00, cu piesa "Let me entertain you", care dă titlul turneului său actual, peste 60.000 de fani fiind prezenţi la eveniment.

11047 afişări
Imaginea articolului ROBBIE WILLIAMS la Bucureşti: Nu ştiam că sunt atât de iubit aici. Sper că v-aţi distrat - GALERIE FOTO

Concertul ROBBIE WILLIAMS la Bucureşti: Peste 60.000 de spectatori au fost prezenţi în Piaţa Constituţiei. Artistul a început spectacolul cu piesa "Let me entertain you" (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

UPDATE 23:42 Robbie Williams a declarat pe scenă la finalul concertului pe care l-a susţinut, vineri seară, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti că nu ştia că este atât de iubit în România şi că speră că publicul s-a distrat, făcând aluzie la titlul turneului pe care îl susţine în prezent, "Let me entertain you".

La finalul concertului din Piaţa Constituţiei, care a durat aproape două ore, Robbie Williams a interpretat piesa "Angels", urmată de un cover după melodia "I did it my way". Artistul a părăsit scena pe refrenul piesei "Angels" cântat de fani, nu înainte de a primi un steag al României.

GALRIE FOTO

După ce le-a spus fanilor "Mulţumesc" în limba română, Robbie Williams a continuat în limba engleză: "România, ai fost al naibii de minunată". "Nu ştiam că sunt atât de mulţi oameni care vor veni să vadă show-ul, sper că v-aţi distrat", a mai spus artistul în încheierea concertului.

La final, pe cele trei ecrane cu care a fost dotată scena, au fost proiectate imagini cu publicul şi Casa Poporului.

Concertul susţinut de cântăreţul britanic Robbie Williams în Piaţa Constituţiei a început în jurul orei 21.00, cu piesa "Let me entertain you", peste 60.000 de fani, majoritatea tineri, fiind prezenţi la eveniment.

A doua piesă cântată de Robbie Williams a fost "Rock DJ", după care artistul a salutat publicul în limba română: "Bună seara, Bucureşti!".

"Sunt foarte faimos aici, permiteţi-mi să mă prezint: numele meu e Robbie fucking Williams, aceasta este trupa mea şi, pentru următoarele două ore, ne vom distra împreună", a continuat starul britanic, de data aceasta în limba engleză.

În timpul concertului au avut loc mai multe momente speciale. Astfel, la un moment dat, tatăl artistului a urcat pe scenă pentru a cânta împreună piesa "Better man".

Ulterior, Robbie Williams a coborât de pe scenă şi a ales o tânără din public cu care a mers "în pat". Decorul de pe scenă era amenajat ca şi cum cei doi s-ar fi aflat împreună într-un pat.

De asemenea, starul britanic a interpretat piesa "Freedom" şi apoi i-a cântat, împreună cu publicul, "La mulţi ani!" lui George Michael, a cărui zi de naştere a fost pe 25 iunie.

Artistul a comunicat foarte mult cu fanii, coborând de mai multe ori de pe scenă pentru a-i saluta.

UPDATE 22:27 Robbie Williams a coborât de pe scenă şi a ales o tânără din publicpe care a dus-o în patul folosit ca decor.

UPDATE 21:51 Robbie Williams a cântat piesa "Better Man" împreună cu tatăl său, care a urcat pe scenă.

UPDATE 21: 39 Publicul cântă cu Robbie Wiliams

Publicul cântă cu Robbie Williams şi aplaudă frenetic.

"Incredibil, nu ştiu ce să spun. Îmi pare rău că este prima dată când vin aici. Nu ştiam că mă cunoaşteţi", a spus Robbie Williams.

Artistul a coborât de pe scenă şi a dat mâna cu spectatori din primul rând.

UPDATE 21:26 Concertul susţinut de Robbie Williams la Bucureşti a început, cu piesa "Let me entertain you"

A doua piesă cântată de Robbie Williams a fost "Rock DJ", după care artistul a salutat publicul în limba română: "Bună seara, Bucureşti!".

"Sunt foarte faimos aici, permiteţi-mi să mă prezint: numele meu e Robbie fucking Williams, aceasta este trupa mea şi, pentru următoarele două ore, ne vom distra împreună", a continuat starul britanic, de data aceasta în limba engleză.

Scena pe care a urcat Robbie Williams, îmbrăcat în debutul acestui show într-o ţinută neagră, măsoară 57 de metri lungime şi 30 de metri adâncime, iar întreaga producţie a fost pregătită de 300 de membri ai staff-ului şi 150 de maşinişti, paza fiind asigurată de 600 de agenţi de securitate.

UPDATE 19:45 Concertul artistului britanic Lemar a început. Peste 60.000 de spectatori sunt prezenţi în Piaţa Constituţiei.

UPDATE 19:15 Concertul Deliei s-a terminat

UPDATE 19:10 La punctele de vânzare au început să se facă cozi. Spectatorii continuă să vină în număr mare la show-ul din Piaţa Constituţiei.

 

UPDATE 19:08 Cele două ecrane amplasate în dreapta şi stânga scenei nu funcţionează. Cei care nu au locuri în faţa scenei văd cu dificultate prestaţia Deliei.

UPDATE 19:00 Concertul Deliei a fost întrerupt din cauza unor probleme cu sonorizarea. După trei minute de pauză, show-ul a reînceput. "Nu e vina noastră", a spus Delia. "Robbie, ce ne faci?", a adaugat artista.

UPDATE 18:40 Delia şi-a început show-ul, iar spectatorii au început să se apropie de scenă

UPDATE  17:15 Mii de persoane sunt în acest moment în Piaţa Constituţiei. Unii dintre ei şi-au ocupat deja scaunele în tribune şi pe peluza de la Palatul Parlamentului, iar spaţiul amenajat în faţa scenei este pe jumătate plin. Fanii aşteaptă nerabdători să îl vadă şi să îl asculte pe Robbie Williams.

UPDATE 16:00 În prezent, în Piaţa Constituţiei sunt câteva sute de fani. Cei mai înfocaţi admiratori au venit pictaţi pe faţă similar imaginii aflate în centrul campaniei de promovare a turneului "Let Me Entertain You" din care face part şi show-ul de la Bucureşti. Spectatorii au la dispoziţie carduri, pe care le pot alimenta cu bani, cu care ulterior îşi pot achiziţiona băuturi de la punctele de vânzare amenajate în spaţiul de concert. De asemenea, partenerii evenimentului oferă publicului biscuiţi şi bucăţi de muşama pe care se poate sta pe jos, precum şi steguleţe cu care îşi pot face vânt.

Accesul la concertul pe care Robbie Williams a fost permis în Piaţa Constituţiei de la ora 16.00, când fanii cântăreţului britanic au început să sosească.


Peste 60.000 de spectatori sunt aşteptaţi la concertul din această seară din Piaţa Constituţiei.

Totodată, fanii artistului care nu pot să ajungă la concert pot să îl urmărească live, online, pe www.telekomtv.ro şi prin intermediul aplicaţiei de mobil Telekom TV. În acest sens, utilizatorii, clienţi Telekom sau nu, au fost invitaţi să îşi rezerve unul dintre cele 50.000 de bilete virtuale până vineri, la ora 13.00.

În plus, clienţii Telekom care au serviciul de televiziune Telekom TV pot urmări live concertul la televiziunea Dolce Info (poziţia 100 SD sau 440 HD), vineri, începând cu ora 20.00.

Concertul lui Robbie Williams face parte din turneul internaţional "Let me Entertain You", care se desfăşoară în peste 10 ţări.

În deschiderea concertului susţinut de Robbie Williams vor susţine recitaluri artistul britanic Lemar şi cântăreaţa Delia.

Cerinţele lui Robbie Williams pentru concertul de la Bucureşti

Lucrările de amenajare a scenei pe care va urca Robbie Williams, care măsoară 57 de metri lungime şi 30 de metri adâncime, au început pe 11 iulie. Întreaga producţie va fi pregătită de 300 de membri ai staff-ului şi 150 de maşinişti, iar paza va fi asigurată de 600 de agenţi de securitate.

Potrivit organizatorilor, artistul britanic a cerut să i se asigure în ziua concertului un meniu sănătos, constituit din preparate proaspete, aprovizionarea fiind făcută constant pe parcursul întregii zile. Pentru masa de prânz şi cină s-au solicitat peşte cu carne albă şi somon, miel, legume verzi, orez brun, paste de quinoa şi sushi. Artistul a mai cerut ca în backstage să aibă un espressor, ceainic electric, gumă de mestecat, lapte proaspăt şi băuturi energizante necarbonatate.

Totodată, cabina din backstage va fi mobilată cu canapele şi fotolii confortabile, lămpi decorative şi plante şi flori naturale. Robbie Williams va mai avea la dispoziţie un X-Box 360 şi un televizor cu diagonala de 40’’ (101,6 centimetri), au mai precizat organizatorii concertului.

RESTRICŢII de circulaţie în zona Pieţei Constituţiei

Traficul va fi restricţionat, de joi, ora 18.00, până sâmbătă, la ora 08.00, pe bulevardul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi bulevardul Naţiunile Unite, şi pe bulevardul Unirii, între bulevardul I. C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei, a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei.

În timpul restricţiilor de trafic pentru organizarea concertului care va fi susţinut, vineri, de Robbie Williams, şoferii pot merge pe rutele ocolitore Calea 13 Septembrie - bd. Libertăţii - Piaţa George Coşbuc - bd. Regina Maria, str. Izvor - str. Haşdeu - Splaiul Independenţei şi Bd. Unirii - Piaţa Unirii - Splaiul Independenţei - str. Haşdeu - str. Izvor - Calea 13 Septembrie.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici