Controversatul proiect al directivei privind drepturile de autor, RATIFICAT de statele membre UE/ Când va intra în vigoare

Controversatul proiect al directivei privind drepturile de autor, inclusiv în mediul online, care prevede introducerea unor reglementări mai dure de protecţie în domeniu, a fost ratificat, luni, de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit Reuters.

739 afişări
Imaginea articolului Controversatul proiect al directivei privind drepturile de autor, RATIFICAT de statele membre UE/ Când va intra în vigoare

Controversatul proiect al directivei privind drepturile de autor, ratificat de statele membre UE

19 ţări, inclusiv Franţa şi Germania, şi-au dat acordul, Finlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia şi Suedia s-au declarat împotrivă, iar Belgia, Estonia şi Slovenia s-au abţinut.

Votul de luni a fost pasul final, directiva urmând să intre în vigoare în 2021.

Parlamentul European a aprobat, luna trecută, un proiect de actualizare pentru prima dată în aproape două decenii a reglementărilor privind drepturile de autor, punând capăt activităţilor intense de lobby exercitate de trei ani de companii online şi grupuri editoriale.

Eurodeputaţii s-au pronunţat cu un raport de voturi de 348 la 274 în favoarea reglementărilor care vor obliga companii online precum YouTube şi Google să obţină licenţe pentru conţinutul aflat sub incidenţa drepturilor de autor şi să elimine materialele care încalcă reglementările de proprietate intelectuală.

Proiectul directivei privind drepturile de autor a generat ample disensiuni între guvernele statelor membre UE şi la nivelul Parlamentului European. În ultimele săptămâni, în Germania au avut loc manifestaţii contra proiectului privind drepturile de autor, coordonate de activişti pentru libertatea pe internet care susţin că vor fi blocate activităţile de difuzare a materialelor.

În versiunea finală a textului este inclus controversatul "Articol 13", care a generat demonstraţiile din Germania şi a condus la blocarea de către Wikipedia a unor site-uri în Uniunea Europeană în semn de protest. Articolul 13 va face site-uri precum YouTube responsabile juridic pentru materialele produse de utilizatorii din cadrul Uniunii Europene şi va obliga toate platformele online să semneze contracte cu deţinătorii drepturilor de autor. Criticii susţin că aceste lucruri vor forţa platformele online să filtreze conţinutul pentru a evita intrarea sub incidenţa noilor reglementări.

Conform unei alte prevederi, Articolul 11, servicii precum Google Ştiri (Google News) vor trebui să semneze contracte cu grupuri editoriale şi publicaţii pentru a putea difuza "fragmente" de materiale.

Un purtător de cuvânt al companiei americane Google a declarat pentru Financial Times că directiva va genera "incertitudine juridică şi va afecta activităţile creative şi activităţile de afaceri digitale în Europa". "Detaliile contează, astfel că aşteptăm să colaborăm cu factorii care iau decizii politice, cu grupurile editoriale, cu producătorii de materiale şi cu deţinătorii drepturilor intelectuale în contextul implementării acestor reglementări de către ţările din Uniunea Europeană", a subliniat el.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici