Cum au salvat selfie-urile”cel mai fericit animal din lume”aducând turişti într-o insulă australiană | FOTO

Selfie-urile au salvat Quokka, ”cel mai fericit animal din lume”, de la extincţie şi au relansat turismul în insula Rottnest din Australia, arată platforma People.com

2737 afișări
Imaginea articolului Cum au salvat selfie-urile”cel mai fericit animal din lume”aducând turişti într-o insulă australiană | FOTO

Cum au salvat selfie-urile”cel mai fericit animal din lume”aducând turişti într-o insulă australiană | FOTO

Turismul pe insula australiană a crescut cu 15 procente în ultimul an mai ales datorită faptului că fotografiile în care apar simpaticele rozătoare cunoscute drept quokka au ajuns la modă pe reţele sociale. Afluxul de turişti a adus şi fonduri pentru cercetarea şi protecţia populaţiei de rozătoare care se ridică la un număr de 12.000 de exemplare.

TITLURILE ZILEI

Animalele mişună pe insulă şi sunt o pradă uşoară pentru turiştii dornici de fotografii. Sunt prietenoase şi se apropie curioase de oamenii care ajung în insulă pentru a surprinde un instantaneu cu micile marsupiale cunoscute drept ”cel mai fericit animal din lume” datorită formei curbate a gurii care dă impresia unui zâmbet.

Oficialii de pe insulă au încurajat fotografierea rozătoarelor cu condiţia ca turiştii să nu hrănească sau să atingă vietăţile.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Nailed it

O postare distribuită de Dillon Francis (@dillonfrancis) pe

Mai 12, 2017 la 4:36 PDT

 

Printre vedetele care au lansat moda fotografiilor în insulă se numără celebrităţi originare din Australia, ca Margot Robbie sau Chris Hemsworth dar şi celebrităţi venite de peste ocean, precum Teri Hatcher.

Interesul pentru populaţia de rozătoare i-a determinat pe oficiali să organizeze festivităţi legate de noua atracţie locală. În perioada 13-15 septembrie au anunţat că este pregătit un weekend de sărbătorire a apariţiei noilor pui.

Simpaticii Quokka (Setonix brachyurus) au fost descrişi pentru prima dată în secolul XVII, de exploratorul olandez Willem de Vlamingh. Acesta a povestit că a văzut ”un fel de şobolani de mărimea unei pisici obişnuite”. Exploratorul a dat şi numele insulei, păstrat şi astăzi, pornind de la animalele care i-au atras atenţia, Rottenest, ”cuib de şobolani”.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

#quokkaselfie 🇦🇺

O postare distribuită de @ margotrobbie pe

Mar 18, 2018 la 11:32 PDT

 

Taguri:
quokka,
animale,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici