Cupa Mondială de fotbal 2018: Motanul Ahile prezice victoria din meciul de deschidere | VIDEO - Mediafax

Cupa Mondială de fotbal 2018: Motanul Ahile prezice victoria din meciul de deschidere | VIDEO

Motanul medium Ahile a prezis victoria Rusiei în faţa Arabiei Saudite în meciul care va deschide Cupa Mondială de fotbal, joi, de la ora 18.00, potrivit telegraph.co.uk.

3826 afişări

Imaginea articolului Cupa Mondială de fotbal 2018: Motanul Ahile prezice victoria din meciul de deschidere | VIDEO

Cupa Mondială de fotbal 2018: Motanul Ahile prezice victoria Rusiei în meciul de deschidere | VIDEO (Imagine: themoscowtimes.com)

Ahile are ca slujbă de zi cu zi să prindă şoareci la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg şi a dobândit o reputaţie de medium după ce a prezis în mod corect, în vara anului trecut, mai multe rezultate ale unor meciuri ale Cupei Confederaţiilor, care a avut loc în Rusia.

Miercuri, lui Ahile - un motan alb cu ochi albaştri, suferind de surditate - i-au fost prezentate două boluri cu mâncare, fiecare decorate cu steagurile celor două ţări care se confruntă joi seară.

 

A ezitat un moment, înainte să se servească din bolul care reprezenta Rusia.

Anna Kondratieva, veterinarul care se ocupă de motan, a spus ulterior că acesta "îşi iubeşte ţara şi nu ar fi putut vota altfel".

Apoi pisica a fost îmbrăcată cu un tricou al naţionalei Rusiei, pentru o sesiune foto.

Ahile a fost ales pentru a prezice rezultatele după modelul caracatiţei Paul la Campionatul Mondial din Africa de Sud din 2010. Caracatiţa a reuşit să prezică în mod corect rezultatele a 12 meciuri din 14.

Ulterior, pe urmele lui Paul au călcat mai multe animale - un pinguin în Birmingham, un măgar în Somerset, elefantul Citta din Cracovia etc. -, dar niciunul nu a atins nivelul de celebritate al caracatiţei.

Campionatul Mondial de fotbal din Rusia are loc în perioada 14 iunie - 15 iulie.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CAMPIONATUL MONDIAL ,
AHILE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.