Danemarca a deschis Ziua Europei la metroul bucureştean - FOTO

Danemarca a deschis manifestările de Ziua Europei la metroul bucureştean, în staţia Piaţa Romană, redenumită pentru o zi cu numele acestei ţări, fiind amenajat un stand la care este prezentată oferta educaţională pentru studenţi în acest stat al Uniunii Europene.

417 afișări
Imaginea articolului Danemarca a deschis Ziua Europei la metroul bucureştean - FOTO

Karsten Vagn Nielsen, Ambasadorul Danemarcei (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

Staţia de metrou Piaţa Română a fost decorată cu multe steguleţe ale Danemarcei, pe pereţi şi pe tavan. În acest decor a fost amplasat standul Ambasadei Danemarcei, cu diverse materiale informative, sub sloganul "Study in Denmark".

"Am decis anul acesta să ne concentrăm pe tineri, pe studenţi", a spus ambasadorul Danemarcei la Bucureşti, Karsten Vagn Nielsen, la inaugurarea evenimentului.

El a menţionat că românii reprezintă al treilea cel mai numeros grup de studenţi străini din Danemarca şi ei continuă să aleagă această destinaţie pentru studii, chiar dacă taxele sunt foarte mari.

Pe lângă programele universitare şi postuniversitare pentru care pot opta studenţii, în pliantele ilustrate de la stand sunt prezentate şi atracţiile turistice ale Danemarcei şi informaţii inedite privind economia. Astfel, cei care doresc să afle mai multe informaţii pot afla la stand că danezii sunt cei mai mari consumatori de produse organice, pe care cheltuiesc 7,6 la sută din suma totală alocată hranei, că în Copenhaga sunt oameni ai străzii instruiţi să se ocupe de stupi pe acoperişuri de clădiri, unde se produce o miere mai pură decât cea de la ţară sau că bucătăria daneză nu înseamnă doar costiţă.

Arhitectura, peisajele naturale, manifestările artistice şi importanţa acordată designului interior sunt alte aspecte pe care românii sunt invitaţi să le descopere în patria vikingilor, Micii Sirene şi a lui Lars von Trier.

"Aici îmi încep micul meu turneu european", a spus şi şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, prezentă la eveniment, explicând că urmează ca alte 15 staţii de metrou să aducă mai aproape de bucureşteni culturile altor ţări din Uniunea Europeană.

La evenimentul de deschidere a fost prezent şi directorul Metrorex, Cătălin Homor.

Mai multe staţii de metrou vor găzdui evenimente reprezentative pentru cultura unor ţări din Uniunea Europeană, vineri, între orele 10.00 şi 19.00, majoritatea manifestărilor având loc după ora 16.00.

Cei care vor lua metrou vor avea posibilitatea de a cunoaşte mai bine alte ţări şi alte obiceiuri, în 16 staţii de metrou importante: Eroilor (Suedia şi Germania), Izvor (Malta), Piaţa Universităţii (Italia), Piaţa Unirii 1 (Cehia), Piaţa Unirii 2 (Irlanda), Piaţa Romană (Danemarca), Piaţa Victoriei 1 (Slovenia), Piaţa Victoriei 2 (România), Grozăveşti (Finlanda), Ştefan cel Mare (Austria), Crângaşi (Spania), Gara de Nord (Lituania), Timpuri Noi (Ungaria), Aviatorilor (Croaţia) şi Pipera (Olanda).

Cele mai multe reprezentanţe vor desfăşura evenimente în intervalul 16.00 - 19.00, în afară de ambasadele Danemarcei şi Finlandei, care şi-au început manifestările de la orele 10.00 şi respectiv 12.00, şi de Ambasada Lituaniei, care va avea un stand de la 15.00 la 17.30.

Printre manifestări se numără recitaluri muzicale, proiecţii de videoclipuri, spectacole de dansuri tradiţionale sau de muzică mixată de DJ.

În plus, un tren de metrou cu simbolurile europene va circula pe magistralele de metrou din Bucureşti, vineri şi sâmbătă.

Evenimentul Metro Europe este organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, împreună cu Metrorex şi 16 ambasade şi institute culturale ale statelor membre.

Ţările UE vor fi reprezentate şi sâmbătă, în Parcul Cişmigiu, prin standuri personalizate şi diverse manifestări, în cadrul evenimentului Piaţa Statelor Membre, organizat de Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi în colaborare cu Muzeul Ţăranului Român.

Ca în fiecare an, în jurul datei de 9 mai are loc şi cea de a 19-a ediţie a Festivalului Filmului European (7 - 31 mai) în Bucureşti şi în alte patru oraşe din ţară (Craiova, Iaşi, Tîrgu Mureş şi Hunedoara).

Cinefilii vor avea ocazia să vadă peste 50 de producţii cinematografice (drame, comedii, filme biografice, documentare şi de animaţie) din 25 de ţări europene, în cadrul evenimentului organizat de Institutul Cultural Român şi Reprezentanţa Comisiei Europene.

Cu aceeaşi ocazie, în ţară, centrele de informare din reţeaua Europe Direct vor organiza evenimente precum concerte (Bacău, Slatina), concursuri de cultură generală (Buzău) sau de desene şi colaje (Râmnicu Vâlcea, Bacău), competiţii sportive (Alba Iulia, Ploieşti) sau degustări de produse tradiţionale (Sfântu Gheorghe).

În 1985, liderii Comunităţii Europene, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.

Ministrul francez a propus atunci crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini.)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici