De 1 martie românii îşi aleg "baba". Tradiţii şi superstiţii legate de zilele Babei Dochia

Tradiţia spune că aşa cum ne este "baba" pe care o alegem de 1 martie, aşa ne va merge tot anul. Sunt nouă babe care pot fi alese în perioada 1-9 martie.

3011 afişări
Imaginea articolului De 1 martie românii îşi aleg "baba". Tradiţii şi superstiţii legate de zilele Babei Dochia

Babele. Cum ne alegem baba ca să ştim cum ne va merge tot anul/ Superstiţii şi tradiţii legate de zilele Babei Dochia

Conform credinţei populare, legenda Babelor este asociată cu Baba Dochia, responsabilă de venirea iernii. Începând cu 1 martie şi până pe 9 martie, aceasta începe să-şi lepede cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă.
 
În calendarul străvechi anul începea odată cu prima zi a lunii martie, astfel că babele reprezintă un nou început, dar şi lupta dintre iarnă şi primăvară, fapt ce duce la o instabilitate crescută a vremii.
 
"Baba" se alege fie în funcţie de data naşterii, fie după dispoziţie. Dacă ziua de naştere este formată din două cifre acestea se adună. De exemplu 25, este 2+7, adică 9.
 
Deşi semnificaţia "babelor" s-a pierdut în timp, multe dintre obiceiuri se practică şi în prezent. În popor se mai spune că după zilele schimbătoare ale Babei Dochia ar urma alte nouă zile, mult mai blânde, numite şi Zilele moşilor.
 
Tradiţia populară consemnează că Zile Babei reprezintă un etalon pentru restul anului. Dacă vremea este frumoasă şi este soare vom avea parte de un an bogat, în care toate ne vor merge bine. 
 
Pe de altă parte, dacă vremea este urâtă de baba aleasă, cu ploaie, şi nori vom fi supăraţi şi mohorâţi la fel vremea din ziua respectivă. 
 
Există însă o excepţie, dacă în ziua aleasă de noi va ninge, semnele arată că anul va fi unul bogat, cu multe realizări.
 
Cum se alege baba?
 
Legat de alegerea unei zile / babe, circulă în popor două variante. Prima dintre ele şi cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile, cu menţiunea că această alegere trebuie să fie făcută înainte de intervalul 1-9 martie. O altă variantă este alegerea babei în funcţie de ziua de naştere.
 
De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9 (valabil pentru orice lună), va avea baba conform cu ziua respcectivă. În caz că data naşterii este formată din două cifre, alegerea babei se face astfel: dacă cineva este născut pe 28 mai, baba se calculează astfel: 2+8=10, 1+0= 1, astfel că baba va fi pe 1 martie.
 
Babele. Obiceiuri şi tradiţii
 
Tradiţiile legate de babe sunt diferite, în funcţie de zonă. În Muntenia sunt 12 babe, nu 9 ca în restul ţării.
În Maramureş se obişnuieşte ca în primele zile din martie să se bată uşile, pentru ca iarna să plece din casă şi să facă loc unui anotimp cu temperaturi mai blânde.
 
În zona Ardealului babele se numesc Vântoase, din cauza vremii capricioase.
 
 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici