Descoperire cutremurătoare făcută într-o peşteră din Indonezia. A fost ţinută captivă timp de 15 ani

Un şaman, cunoscut sub numele de Jago, este acuzat de răpire si abuz sexual asupra unei tinere minore din Indonezia.

22472 afișări
Imaginea articolului Descoperire cutremurătoare făcută într-o peşteră din Indonezia. A fost ţinută captivă timp de 15 ani

Locul în care femeia a trăit 15 ani

Femeia în vârstă de 28 de ani, identificată ca „H”, a fost găsită duminică într-o grotă, în spatele unei pietre, aproape de satul Bajugan din centrul provinciei Sulawesi, din Indonezia, conform declaraţiei de luni a unui poliţist local, transmite CNN.

Poliţiştii au primit un pont cum că H este ţinută acolo de un şaman în vârstă de 83 de ani pe nume Jago, informează Jakarta Post. După interogarea lui Jago, oamenii legii au reuşit să găsească femeia şi să o salveze.

TITLURILE ZILEI

Conform poliţiei, H a fost dusă la Jago de către familia ei pentru tratament când aceasta avea 13 ani, în 2003. Jago era cunoscut pentru oferirea de medicamente alternative şi metode „magice” de vindecare.

Conform declaraţiei ofiţerilor, Jago a agresat-o sexual pe H timp de 15 ani cu pretextul că este magie sau vrăjitorie. I-ar fi arătat o poza cu un bărbat numit Amrin despre care spune că ar fi un duh.

„Atâta vreme cât făptaşul era respectat în oraş, este posibil să fie şi alte victime care nu au apărut pentru că le este frică”, a declarat Magdalena Sitorus, comisarul Comisiei Naţionale Împotriva Violenţei asupra Femeilor, către Jakarta Post.

Poliţia l-a arestat pe Jargo. Şamanul riscă să primească 15 ani de închisoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici