Două obiecte care l-au însoţit în viaţă pe Stephen Hawking, vândute pentru peste 1 milion de dolari

Un exemplar al disertaţiei lui Stephen Hawking şi un scaun cu rotile motorizat folosit de omul de ştiinţă au fost vândute, joi, pentru 1,15 milioane de dolari, la o licitaţie organizată în scopuri caritabile, arată Reuters.

1235 afișări
Imaginea articolului Două obiecte care l-au însoţit în viaţă pe Stephen Hawking, vândute pentru peste 1 milion de dolari

Două obiecte care l-au însoţit în viaţă pe Stephen Hawking, vândute pentru peste 1 milion de dolari

Un lot compus din bunuri care i-au aparţinut astrofizicianului Stephen Hawking a fost pus în vânzare joi, la casa de licitaţii Christie's din Londra, iar o bună parte din suma încasată este destinată fundaţiei care poartă numele omului de ştiinţă şi unei asociaţii care susţine eforturile celor afectaţi de neuropatii.

Scaunul cu rotile automatizat a fost adjudecat pentru 300.000 de lire sterline (391.740 de dolari), în timp ce unul dintre cele cinci exemplare ale disertaţiei savantului ("Properties of Expanding Universes"), semnat de Hawking, a ajuns la 585.000 de lire sterline (767.000 de dolari).

La licitaţie au mai fost puse în vânzare medalii şi alte distincţii primite de Hawking, dar şi alte manuscrise şi documente din biblioteca savantului.

Suma totală adunată în urma licitaţiei a ajuns la 2.400.000 de dolari.

Stephen Hawking, cel mai celebru om de ştiinţă britanic al vremurilor actuale, un geniu care şi-a dedicat viaţa descoperirii secretelor Universului, a murit pe 14 martie, la vârsta de 76 de ani.

Mare parte din munca sa ştiinţifică a avut în centru o unificare a teoriei relativităţii - natura spaţiului şi timpului - şi a celei cuantice - modul în care se comportă cele mai mici particule din Univers - pentru a explica crearea Universului şi principiile care îl guvernează.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici