Femeile şi pisicile, starurile platformei Instagram, în 2015 - GALERIE FOTO

Femeile şi pisicile sunt marile vedete ale reţelei de socializare Instagram pe anul 2015, potrivit unui top dat publicităţii, miercuri, de reprezentanţii acestei platforme online, informează Reuters.

1048 afișări
Imaginea articolului Femeile şi pisicile, starurile platformei Instagram, în 2015 - GALERIE FOTO

Femeile şi pisicile, starurile platformei Instagram, în 2015

"Dacă vrei să fii un star pe Instagram, trebuie să fii femeie sau să îţi iei o pisică. Sau să fii Taylor Swift", se afirmă în debutul unui articol publicat pe site-ul agenţiei de presă Reuters. Toate imaginile din Topul 10 al celor mai populare fotografii publicate pe Instagram în 2015 includ femei - printre care starurile pop Beyonce şi Selena Gomez.

Taylor Swift deţine cinci fotografii în Top 10, iar în trei dintre ele cântăreaţa americană, în vârstă de 25 de ani, apare alături de pisica ei, Meredith.

TITLURILE ZILEI

O altă fotografie prezintă buchetul de trandafiri albi pe care artista americană l-a primit de la rapperul Kanye West, cu care s-a împăcat la gala MTV Video Music Awards, iar o alta o prezintă pe artistă în compania iubitului ei, DJ-ul scoţian Calvin Harris.

Taylor Swift este, totodată, personalitatea cu cei mai mulţi admiratori (followers) - 49 milioane - pe această platformă de partajare de fotografii online, deţinută de Facebook, care are peste 400 de milioane de utilizatori pe plan mondial.

În ciuda popularităţii uriaşe de care se bucură Taylor Swift pe Instagram, primul loc în Topul 10 pe 2015 este deţinut de modelul şi vedeta de reality-show Kendall Jenner. O fotografie a ei, ce prezintă o coafură originală, cu părul aranjat în forma unor inimi, a primit peste 3,2 milioane de "Like"-uri de când a fost publicată pe această reţea online, în luna iulie.

Sora ei mai tânără, Kylie Jenner, ocupă locul al patrulea, cu o fotografie ce o prezintă în ziua absolvirii liceului. Atât Kendall, cât şi Kylie fac parte din celebra familie Kardashian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici