Film Disney din 1946 pentru a exemplifica maturizarea tinerelor - VIDEO

Disney, compania care i-a făcut pe copiii din lumea întreagă să viseze la zâne, feţi-frumoşi şi finaluri fericite, a avut un cuvânt de spus şi în ceea ce priveşte educarea tinerelor din şcolile americane într-o perioadă în care cuvinte despre maturizarea femeilor erau greu de rostit.

5260 afișări
Imaginea articolului Film Disney din 1946 pentru a exemplifica maturizarea tinerelor - VIDEO

Cum se făcea educaţia sexuală în şcolile americane în 1946. Personajele Disney folosite pentru a exemplica maturizarea tinerelor

Un film de desene animate din 1946, produs de Disney în colaborare cu Kotex, a rulat în şcolile din SUA, fiind văzut de peste 100 de milioane de eleve, scrie Daily Mail.

Filmul, care a fost primul în care s-a folosit cuvântul "vagin", explică care sunt procesele ce duc la maturizarea tinerelor, evitând însă orice menţiuni privind sexualitatea sau reproducerea.

Cu o durată de zece minute, filmul Disney este plin de ilustraţii grafice ale aparatului reproducător feminin, pentru a exemplica procese precum ciclul menstrual. Totodată, tinerele americance erau învăţate că pot să-şi continue activităţile obişnuite în timpul menstrei şi, în plus, trebuie să aibă grijă de igiena lor în această perioadă.

TITLURILE ZILEI

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici