Fostul iubit al lui Nicki Minaj spune că artista l-a înjunghiat după o ceartă domestică

Fostul iubit al lui Nicki Minaj, muzicianul Safaree Samuels, spune că starul rap l-a înjunghiat, în timpul unui incident domestic, iar el "era să moară", potrivit contactmusic.com.

1353 afișări
Imaginea articolului Fostul iubit al lui Nicki Minaj spune că artista l-a înjunghiat după o ceartă domestică

Fostul iubit al lui Nicki Minaj spune că artista l-a înjunghiat după o ceartă domestică

Nicki Minaj şi fostul său iubit, cu care a avut o relaţie de 14 ani, care s-a încheiat în 2014, au vorbit despre conflictele lor pe platforma de micro-blogging Twitter.

Astfel, muzicianul scrie că a fost nevoit să mintă ofiţerii de poliţie şi pe cei de la ambulanţă care veniseră să îl transporte la spital şi le-a spus că a încercat să se sinucidă, pentru ca Minaj să nu fie reţinută.

Samuels mai spune că nu va depune plângere, pentru că "acum este liniştit cu el însuşi".

TITLURILE ZILEI

La rândul ei, Minaj l-a acuzat pe Samuels că minte, adăugând că acesta i-a furat cardul de credit. Anterior, Minaj l-a acuzat pe Samuels că i-a furat bani, cu care a plătit prostituate, lucru pe care muzicianul l-a negat.

Pe numele său real Onika Tanya Maraj, cântăreaţa hip-hop Nicki Minaj s-a născut în Saint James, în insulele Trinidad şi Tobago, şi a crescut în Jamaica şi în New York. Minaj a intrat în atenţia publicului după ce a semnat un contract cu Young Money Entertainment, în 2009. Celebră pentru stilul vestimentar foarte colorat şi perucile la fel de colorate pe care le utilizează frecvent, artista a avut mai multe piese clasate pe primele locuri în topurile de specialitate din Statele Unite. Minaj a fost prima femeie inclusă în lista MTV's Annual Hottest MC, iar, în 2012, a fost numită de New York Times "cea mai influentă artistă rap din toate timpurile". Stilul său de rap este caracterizat de rapiditatea cu care recită versurile şi de utilizarea mai multor accente, mai ales "cockney britanic", caracteristic londonezilor.

Cel mai recent album al său, "Queen", a fost lansat pe 10 august.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici