Gérard Depardieu, anchetat la PARIS în urma unor acuzaţii de AGRESIUNE SEXUALĂ şi VIOL. Presupusa victimă are 22 de ani şi e o apropiată a starului francez

Gérard Depardieu, anchetat la PARIS în urma unor acuzaţii de AGRESIUNE SEXUALĂ şi VIOL. Presupusa victimă are 22 de ani şi e o apropiată a starului francez

383 afișări
Imaginea articolului Gérard Depardieu, anchetat la PARIS în urma unor acuzaţii de AGRESIUNE SEXUALĂ şi VIOL. Presupusa victimă are 22 de ani şi e o apropiată a starului francez

Tânăra a depus luni, pe 27 august, o plângere privind presupusul viol la poliţia din Bouches-du-Rhone, în sudul Franţei, iar procurorii din Aix-en-Provence au declinat ancheta poliţiei şi procurorilor din Paris, scrie The Guardian.

Mass-media franceză a raportat că presupusele agresiuni şi violul au avut loc la casa lui Depardieu pe malul stâng al Parisului.

Potrivit agenţiei de ştiri BNO News din Olanda, care citează oficiali francezi, presupusa victimă este actriţă şi dansatoare şi este o apropiată a lui Depardieu, care îi dădea sfaturi profesionale.

TITLURILE ZILEI

Avocatul lui Depardieu, Hervé Temime, a declarat că actorul respinge "în mod absolut" a orice acuzaţie de agresiune sau viol.

"Am avut o lungă întâlnire cu Gérard Depardieu şi sunt absolut convins că nevinovăţia lui va fi dovedită", a declarat avocatul pentru Radio France.

În 2014, Depardieu a jucat în filmul ”Bine aţi venit la New York”, interpretând un personaj inspirat din povestea politicianului francez Dominique Strauss-Kahn, fost şef al Fondului Monetar Internaţional, arestat şi inculpat la New York după ce a fost acuzat că a violat o cameristă în camera hotelului în care era cazat.

Depardieu, unul dintre cele mai iconice şi mai prolifice nume ale cinematografului francez, a fost nominalizat la Oscar pentru rolul său în filmul Cyrano de Bergerac din 1990, cu care a câştigat şi premiile Cannes şi Cesar.

Depardieu a solicitat şi a primit cetăţenia rusă în 2013, după ce a criticat în mod public taxele ridicate din Franţa şi a plecat în străinătate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici