Guillermo del Toro a primit premiul pentru cea mai bună regie din partea Sindicatului regizorilor

Cineastul mexican Guillermo del Toro a primit premiul pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul "The Shape of Water", la gala Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild of America, DGA), care a avut loc sâmbătă seară, informează Variety.

257 afișări
Imaginea articolului Guillermo del Toro a primit premiul pentru cea mai bună regie din partea Sindicatului regizorilor

Guillermo del Toro a primit premiul pentru cea mai bună regie din partea Sindicatului regizorilor

Pentru acelaşi premiu au mai concurat Greta Gerwig ("Lady Bird"), Martin McDonaugh ("Three Billboards Outside Ebbing, Missouri"), Christopher Nolan ("Dunkirk") şi Jordan Peele ("Get Out").

Pentru pelicula "Get Out", Jordan Peele a primit premiul DGA pentru cel mai bun regizor debutant. Peele a fost al patrulea regizor de culoare nominalizat la premiile DGA, după Lee Daniels ("Precious"), Steve McQueen ("12 Years a Slave") şi Barry Jenkins ("Moonlight"), şi primul care câştigă un trofeu din partea prestigioasei organizaţii.

TITLURILE ZILEI

Reed Morano a câştigat trofeul pentru cea mai bună regie în categoria serialelor dramă, pentru episodul "Offred" al producţiei Hulu "The Handmaid’s Tale", la patru luni după ce seria a câştigat opt premii Emmy.

Jean-Marc Vallee a primit premiul DGA în categoria dedicată filmelor şi miniseriilor de televiziune, pentru producţia HBO "Big Little Lies".

Totodată, "Veep" a primit premiul pentru cea mai bună regie a unui serial de comedie - mai precis pentru episodul "Chiclet", regizat de Beth McCarthy-Miller.

Nu în ultimul rând, Matthew Heineman a câştigat premiul DGA pentru regie de documentar, pentru "City of Ghosts".

DGA este o asociaţie care numără peste 17.000 de membri, mulţi dintre ei având drept de vot şi la Oscaruri.

Din 1948, doar şapte regizori premiaţi de DGA nu au reuşit să câştige apoi Oscarul pentru regie din anul respectiv.

Anul trecut, Damien Chazelle a câştigat atât premiul DGA, cât şi Oscarul pentru cea mai bună regie, pentru filmul "La La Land".

Premiile Oscar vor fi decernate de Academia de film americană pe 4 martie.

Cea de-a 70-a gală a premiilor Sindicatului regizorilor americani a avut loc sâmbătă seară, la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici