"Lemonade", de Ioana Uricaru, pus de NYT pe lista filmelor "must see", la celebrul festival newyorkez Tribeca - Mediafax

"Lemonade", de Ioana Uricaru, pus de NYT pe lista filmelor "must see", la celebrul festival newyorkez Tribeca

"Lemonade", debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, produs de Cristian Mungiu, inclus în competiţia internaţională a Festivalului de Film Tribeca, se află pe lista de producţii "must see" de la prestigiosul eveniment newyorkez, potrivit cotidianului The New York Times.

393 afişări

Imaginea articolului "Lemonade", de Ioana Uricaru, pus de NYT pe lista filmelor "must see", la celebrul festival newyorkez Tribeca

"Lemonade", de Ioana Uricaru, pus de NYT pe lista filmelor "must see", la celebrul festival newyorkez Tribeca

"Lemonade" a fost prezentat joi seară la Festivalul de Film Tribeca şi va mai avea proiecţii vineri, sâmbătă şi pe 27 aprilie.

Primul lungmetraj regizat de Ioana Uricaru a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin de anul acesta.

"Lemonade" a fost inclus pe lista de filme "must-see" la Tribeca IFF a cotidianului The New York Times, care prezintă lungmetrajul drept o dramă a emigrării care îşi relevă întreaga complexitate pe măsură ce filmul avansează către final. Regizoarea Ioana Uricaru cartografiază suişurile şi coborâşurile pe care Mara (Mălina Manovici), o soră medicală din România, le traversează în aşteptarea "green card-ului", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

 

"Lemonade" candidează pentru marile premii din festival alături de alte nouă filme, printre care "Amateurs", de Gabriela Pichler, "Dry Martina", de Che Sandoval, "The Night Eats the World", de Dominique Rocher, şi "Virgins", de Keren Ben Rafael.

Fondat în 2001 de Robert De Niro, Jane Rosenthal şi Craig Hatkoff, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie de la New York, Festivalul de Film Tribeca a evoluat într-un eveniment anual, dedicat evoluţiei culturale şi economice a zonei, prin strângerea la un singur loc a artiştilor şi a regizorilor internaţionali. De-a lungul timpului, festivalul s-a remarcat prin selecţia ambiţioasă, care a promovat cineaşti radicali aflaţi la începutul carierei şi pe care i-a lansat apoi în circuitul internaţional.

"Lemonade" a fost cumpărat spre distribuţie după proiecţia de la Berlin în mai mult de zece ţări, printre care Franţa, China şi Canada.

"Lemonade" este produs de Mobra Film cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, coprodus de Peripheria (Canada), 42film (Germania) - Filmgate Films, Film i Väst (Suedia), realizat cu contribuţia Eurimages, precum şi a Mitteldeutsche Medienförderung, Société de développement des entreprises culturelles - Québec, Telefilm Canada şi Programul Europa Creativă - MEDIA a Uniunii Europene.

Mai multe detalii se găsesc pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/lemonade2018/.

În Romania, lungmetrajul va fi distribuit în toamna acestui an de Voodoo Films.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
LEMONADE ,
TRIBECA ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.