Mamiferul care a doborât recordul pentru că trăieşte la cea mai mare altitudine de pe Pământ

  • Un şoarece a fost descoperit la o altitudine de 6.200 de metri.
  • Mediul în care trăieşte are puţin oxigen şi temperaturi foarte scăzute.
  • Hrana e aproape inexistentă la asemenea altitudini.
2712 afișări
Imaginea articolului Mamiferul care a doborât recordul pentru că trăieşte la cea mai mare altitudine de pe Pământ

Mare surpriză pentru biologul Jay Storz de la Universitatea din Nebraska. Aproape de vârful vulcanului Llullaillaco din Chile a văzut ceva mişcând printre pietre.

Cu ceva efort a reuşit să prindă animalul. Era o specie de şoarece. Uimirea a fost mare pentru că totul s-a petrecut la 6.200 de metri altitudine. Astfel, rozătorul a doborât recordul pentru mamiferul care trăieşte la cea mai mare altitudine de pe Pământ.

Iar abilităţile sale de supravieţuitor sunt cu atât mai lăudabile cu cât în zona de la marginea deşertului Atacama plouă foarte rar, nu există mâncare, iar noaptea temperaturile pot să coboare până la -60 de grade Celsius.

Până acum mai fuseseră observate mamifere la altitudini înalte -  iaci, oi albastre sau o rudă a iepurelui -, dar nu mai sus de 6.000 de metri şi ieşite din habitatul lor natural. Însă super-şoaricelul părea la el acasă.

Jay Storz crede că ar putea fi şi alte animale la altitudini ridicate.

 ”Această descoperire mă face să mă gândesc că am subestimat maximul de altitudine şi limitele fiziologice ale toleranţei animalelor, doar pentru că marile înălţimi nu au fost explorate de biologi. Mai avem multe de făcut,” a spus biologul Joy Storz. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici