Mania Pokemon Go: Părinţii încep să-şi numească bebeluşii după creaturile din celebrul joc

Tot mai mulţi părinţi, pasionaţi de jocul Pokemnon Go, decid să-şi numească nou-născuţii după celebrele creaturi din jocul devenit viral, informează BBC

2970 afișări
Imaginea articolului Mania Pokemon Go: Părinţii încep să-şi numească bebeluşii după creaturile din celebrul joc

Mania Pokemon Go: Părinţii încep să-şi numească bebeluşii după creaturile din celebrul joc (Imagine: Instagram)

Fenomenul este tot mai răspândit în Statele Unite, iar cei de la Baby Center spun că un număr tot mai mare de copii vor avea nume precum Roselia, Ash, Eevee şi Onyx, preluate de la celebri montruleţi din jocul Pokemon Go.

Reprezentanţii site-ului de parenting din America au declarat că în jur de 50% dintre utilizatori obişnuiesc să joace Pokemon Go în mod regulat. Cu toate acestea, nu se ştie clar câţi părinţi vor ajunge să-şi numească pruncii Bulbasaur sau Venonat.

TITLURILE ZILEI

"Părinţii se orientează de multe ori spre cultura pop atunci când vine vorba să-şi numească viitorii copii, iar în acest moment Pokemon Go este pe val", a declarat Linda Murray, editor şef la Baby Center. "Este posibil ca entuziasmul părinţilor pentru acest joc să se reflecte şi în viaţa personală, dând naştere unui trend de a-şi numi bebeluşii în funcţie de acest aspect", a continuat Linda.

 

 

Site-ul a descoperit acest trend pe măsură ce părinţii îşi înregistrau copii în aplicaţia de parenting, declarând că nume precum Mankey şi Muk sunt cele mai rar întâlnite.

 

 

tiny😳 #pokemongo #pikachu #growlithe

A photo posted by 🐱Mogo💘King👑 (@mogoking) on

 

Cei de la Baby Center au publicat o listă prin care au arătat cum numele legate de Pokemon Go au crescut în popularitate faţă de anul trecut.

1. Roselia - 5,859 mai multe
2. Onyx - 2,184 mai multe
3. Star - 2,040 mai multe
4. Eevee - 1,377 mai multe
5. Ivy - 1,287 mai multe
6. Ash - 248 mai multe
7. Shay - 64 mai multe.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici