Moarte misterioasă: O cercetătoare din SUA a fost găsită fără suflare într-un buncăr nazist din Grecia | FOTO

Cercetătoarea americană Suzanne Eaton a fost găsită moartă într-un fost buncăr nazist din insula Creta, iar autorităţile din Grecia au informat că tratează cazul ca fiind o crimă, întrucât cauza decesului este, cel mai probabil, asfixierea, au informat surse din Poliţie, citate de CNN şi BBC.

2637 afişări
Imaginea articolului Moarte misterioasă: O cercetătoare din SUA a fost găsită fără suflare într-un buncăr nazist din Grecia | FOTO

Moarte misterioasă: O cercetătoare din SUA a fost găsită fără suflare într-un buncăr nazist din Grecia

Suzanne Eaton, în vârstă de 59 de ani, era biolog de profesie şi colabora cu renumitul Institut Max Planck din Germania. Ea se afla în Creta pentru a participa la o conferinţă. Cadavrul ei a fost descoperit într-un buncăr abandonat, din cel de-al Doilea Război Mondial, la aproximativ 10 kilometri distanţă faţă de locul unde fusese văzută ultima dată, a informat Poliţia din localitatea Chania, unde a avut loc conferinţa.

Autorităţile locale au fost anunţate de dispariţia acesteia pe 2 iulie, iar Poliţia a început o anchetă. Trupul neînsufleţit al lui Eaton a fost descoperit o săptămână mai târziu de către doi localnici.

Potrivit presei locale, în urma autopsiei s-a ajuns la concluzia că aceasta a murit asfixiată, însă alte detalii medico-legale nu au fost făcute publice. Poliţia investighează acum dacă Eaton a fost ucisă în buncăr sau dacă trupul său a fost adus acolo după momentul morţii.

„O anchetă privind infracţiunea de omor este în desfăşurare, iar Poliţia din Creta a luat măsuri pentru a se asigura că cei responsabili vor fi aduşi în faţa instanţei”, a informat Institutul Max Planck prin intermediul unui comunicat.

Instituţia a transmis condoleanţe familiei cercetătoarei. „Ne vom aminti întotdeauna de acest extraordinar om de ştiinţă. Suntem încă şocaţi de această tragedie şocantă şi oribilă”, a anunţat institutul.

Familia, prietenii şi colegii acesteia au lansat pe Facebook un anunţ potrivit căruia oferă o recompensă de 50.000 de euro pentru informaţiile care pot ajuta la rezolvarea cazului. Eaton era căsătorită cu omul britanic de ştiinţă Tony Hyman şi avea doi copii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici