Momentul în care o tânără este salvată pe fereastră, după ce i-a luat foc casa/ VIDEO

Momente dramatice surprinse într-un oraş din vestul Siberiei, în Rusia, unde o tânără a fost salvată, pe fereastră, după ce i-a luat foc apartamentul aflat la etajul al 5-lea al unui bloc.

1416 afișări
Imaginea articolului Momentul în care o tânără este salvată pe fereastră, după ce i-a luat foc casa/ VIDEO

Momentul în care o tânără este salvată pe fereastră, după ce i-a luat foc casa/ VIDEO

Tânăra dormea în momentul în care pisica ei a trezit-o. Potrivit RT, pisica s-a speriat de incendiu şi a alertat-o pe stăpână, care a fugit la geam să strige după ajutor. Strigătele ei au fost auzite de un tânăr în vârstă de 29 de ani, care se afla în apartamentul de deasupra. El s-a întins peste fereastră pentru a o trage pe fată, în timp ce pompierii se pregăteau să urce pe scară.

TITLURILE ZILEI

Potrivit presei locale, tânărul erou nu locuieşte în acel bloc, însă el se afla în vizită la nişte prieteni.

Tânăra a fost spitalizată, după ce a inhalat fum, însă starea sa este bună. Cel mai probabil focul a fost provocat de un scurtcircuit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici