Monica Columbeanu primeşte custodia fetiţei până la decizia finală privind divorţul

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, ca Irina să fie încredinţată temporar mamei ei, Monica Columbeanu, admiţând astfel recursul acesteia faţă de decizia Judecătoriei Buftea, care dăduse fetiţa în grija tatălui, până la soluţia finală privind divorţul.

175 afișări
Imaginea articolului Monica Columbeanu primeşte custodia fetiţei până la decizia finală privind divorţul

Monica Columbeanu primeşte custodia fetiţei până la decizia finală privind divorţul (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, astfel, recursul Monicăi Columbeanu faţă de decizia prin care Judecătoria Buftea a încredinţat fetiţa lui Irinel Columbeanu, până la decizia finală privind divorul.

Irinel Columbeanu va trebui să plătească Monicăi, lunar, suma de 2.000 de lei, pentru îngrijirea fetiţei.

Luni, în sala de judecată au fost prezenţi atât Irinel, cât şi Monica Columbeanu.

TITLURILE ZILEI

Omul de afaceri a depus un set de documente şi de înscrisuri, care au fost luate în evidenţă ca probe de către instanţă.

În faţa instanţei, Irinel Columbeanu a arătat că este dispus să ofere 2.000 de lei pensia alimentară Irinei, în cazul în care instanţa decide că fetiţa să rămână la mamă.

Pe de altă parte, Monica a spus că instanţa este cea care trebuie să calculeze un procent din veniturile ei, care să ajungă la fetiţă, dacă aceasta rămâne la Irinel Columbeanu.

Referitor la soţul său, fotomodelul a susţinut că acesta nu s-ar fi interesat niciun moment de Irina, în perioada cât ele au fost plecate în SUA şi că de fapt, ea a fost cea care a menţinut relaţia tată- fiică, cerându-i lui Irinel să discute cu fetiţa pe internet.

Monica a mai spus că după ce fetiţa a ajuns în ţară şi în perioada în care ea a mai rămas în SUA, a menţinut legătura doar cu fetiţa prin intermediul mamei sale, din cauza unor mesaje de ameninţare primite de la soţul ei.

La ieşirea din sala de judecată, întrebat fiind despre documentele depuse luni, Irinel a arătat că probele dovedesc "tarifele pe care Monica le-a perceput". Întrebat la ce se referă şi dacă o acuză pe soţia sa de imoralitate, el a refuzat să dea detalii.

Pe de altă parte, procesul de divorţ de la Judecătoria Buftea a fost amânat luni.

Cererea a fost introdusă de Monica Columbeanu, demersul ei fiind comentat pe larg de presă, mai ales că ea a solicitat separat, prin ordonanţă preşedinţială, încredinţarea fiicei sale, cerere respinsă de Judecătoria Buftea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici