Moştenirea de 170 de milioane de dolari lăsată de George Michael, disputată de apropiaţii acestuia

Moştenirea de peste 170 de milioane de dolari lăsată de George Michael, care a murit pe 25 decembrie 2016, din cauza unei maladii cardiace, este motiv de dispută între surorile starului şi ultimul partener de viaţă al acestuia, potrivit gala.fr.

2645 afişări

Imaginea articolului Moştenirea de 170 de milioane de dolari lăsată de George Michael, disputată de apropiaţii acestuia

Moştenirea de 170 de milioane de dolari lăsată de George Michael, disputată de apropiaţii acestuia

Ultimul partener de viaţă al lui George Michael, Fadi Fawaz, în vârstă de 44 de ani, reclamă dreptul la moştenire, deşi numele său nu a fost menţionat în testamentul artistului, potrivit publicaţiei britanice The Sun.

Fawaz locuieşte într-una dintre reşedinţele artistului, situată în Regent's Park, Londra.

Acesta este în prezent în conflict cu surorile lui George Michael, Mela­nie, în vârstă de 55 de ani, şi Yioda, în vârstă de 57 de ani.

"Situaţia este atât de proastă, încât ele vor să îl evacueze din reşedinţa din Regent's Park", a declarat o sursă pentru Daily Mail. "Toată familia îl detestă. Vor să îl dea afară din casă fără să îi propună un aranjament. Nu cred că el are vreo şansă să păstreze locuinţa, dar încearcă", a mai spus sursa.

De asemenea, Fadi Fawaz vrea să scrie o carte despre relaţia pe care a avut-o cu George Michael, fără acordul familiei acestuia.

George Michael, care a murit la vârsta de 53 de ani, a vândut peste 120 de milioane de albume pe plan internaţional, din care 80 de milioane solo şi restul ca membru al duoului Wham!, iar printre piesele sale se numără hituri precum "Careless Whisper", "Faith" şi "Last Christmas". Michael a fost recompensat de-a lungul carierei cu numeroase premii, printre care trei Brit Awards, patru MTV Video Music Awards şi două Grammy din opt nominalizări. După ce a făcut public faptul că era gay, a militat pentru drepturile comunităţii LGBT şi a ajutat la strângerea de fonduri pentru asociaţii anti-SIDA.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
GEORGE MICHAEL ,
MOŞTENIRE ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.