Musicalul ”Hadestown” a dominat ceremonia premiilor Tony 2019 cu opt trofee câştigate

Producţia ”Hadestown”, o rescriere a călătoriei lui Orfeu în infern pe urmele iubitei sale, Euridice, a dominat, duminică, cea de-a 73-a ediţie a premiilor Tony adunând opt trofee, anunţă CNN.

110 afișări
Imaginea articolului Musicalul ”Hadestown” a dominat ceremonia premiilor Tony 2019 cu opt trofee câştigate

Musicalul ”Hadestown” a dominat ceremonia premiilor Tony 2019 cu opt trofee câştigate

Cea mai bună piesă de teatru a fost declarată montarea "The Ferryman" de Jez Butterworth iar trofeul pentru cel mai bun musical a ajuns la producătorii "Hadestown".

Montarea "Hadestown", cu Reeve Carney, Amber Gray şi André De Shields, a fost în centrul atenţiei transformând în 8 tofee, cele 14 nominalizări pe care le adunase.

În istoria premiilor Tony rămâne de la această ediţie Ali Stroker, primul actor într-un scaun cu rotile care câştigă o distincţie. Artista a primit trofeul pentru actriţă într-un musical pentru rolul ei din "Oklahoma!".

TITLURILE ZILEI

Tot la nivelul premierelor au fost marcate şi premiile câştigate de Rachel Chavkin, Cel mai bun regizor de musical pentru "Hadestown", ea fiind şi singura femeie între nominalizaţi la această categorie, ca şi cel acordat interpretei din rolul principal din "The Waverly Gallery", Elaine May, la primul triumf din carieră pe scena Tony.

Şi Andre DeShields a câştigat la 73 de ani, pentru rolul secundar din "Hadestown", primul său premiu Tony, după o carieră pe care a început-o cu ”Hair”, în 1969.

Santino Fontana a plecat acasă cu premiul pentru cea mai bună interpretare a unui actor într-un rol principal de musical pentru "Tootsie" iar Stephanie J. Block a fost răsplătită cu primul său Tony pentru cea mai bună interpretare a unei artiste în rol principal de musical pentru "The Cher Show."

Printre producţiile care nu au fost nominalizate pentru cea mai bună piesă, dar au atras atenţia publicului s-au numărat "To Kill Mockingbird" şi "Network".

În afara premiului pentru cel mai bun musical, ”Hadestown” a câştigat şi la categoriile Cea mai bună partitură muzicală originală (Anais Mitchell), Cea mai bună regie de musical (Rachel Chavkin), Cel mai bun actori în rol secundar într-un musical (André De Shields), Cea mai bună orchestraţie (Michael Chorney şi Todd Sickafoose), Cea mai bună scenografie pentru musical (Rachel Hauck), Cel mai bună editare de sunet pentru musical (Nevin Steinberg şi Jessica Paz) şi Cea mai bună regie de lumini (Bradley King).

Au mai fost premiaţi pentru ”The Ferryman”, Bryan Cranston pentru cel mai bun actor în rol principal într-o piesă şi Sam Mendes, pentru cea mai bună regie.

Premiile Tony, cum sunt cunoscute Distincţiile pentru Excelenţă în Teatrul de pe Broadway Antoinette Perry sunt acordate anual din 1947. Premiile sunt considerate echivalentul Premiilor Laurence Olivier din Marea Britanie sau Moliere în Franţa. Chiar dacă nu iau în seamă decât producţiile realizate de teatrele de pe celebrul bulevard new-yorkez, în Statele Unite, distincţiile Tony sunt văzute ca premii care corespund în lumea teatrală premiilor Oscar din cinema, premiilor Emmy pentru televiziune şi premiilor Grammy pentru muzică. În 2019, ceremonia a avut loc duminică, la Radio City Music Hall din New York.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici